Site icon TIMP ROMÂNESC

Cristi Puiu, premiat pentru „Sieranevada”

Sursă foto: radioromaniacultural.ro

Cea de a 28-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Trieste aduce o distincţie regizorului român, Cristi Puiu, artist recompensat pentru munca depusă în pelicula „Sieranevada” cu Premiul Iniţiativei Central Europene 2017.

Cristi Puiu a fost invitat de onoare al Festivalului de la Trieste, alături de regizorul rus Vitaly Mansky. Un alt premiu a fost obţinut de regizorul Adrian Silişteanu, care a participat în concurs cu scurtmetrajul „Scris/nescris”, realizat anul trecut.

Prin decernarea acestui premiu, Iniţiativa Central Europeană,  îşi arată preţuirea anual pentru autorii capabili  să transpună realitatea contemporană europeană si dialogul între culturi.Astfel, anul acesta, Cristi Puiu a fost ales pentru ironia şi satira cu care relatează realităţile României de azi în toate operele sale, ce simbolizează cele mai controversate aspecte ale societăţii.

Exit mobile version