Site icon TIMP ROMÂNESC

Cristian David: Putem fi un bun exemplu despre ceea ce înseamnă toleranţă şi respect

La invitaţia ministrului delegat pentru românii de pretutindeni Cristian David, Înaltul Reprezentant ONU pentru Alianţa Civilizaţiilor, Nassir Abdulaziz Al-Nasser, efectuează o vizită în România în aceste zile. Cei doi oficiali au avut o întâlnire în cadrul căreia au fost discutate opţiuni de implementare a principiilor de cooperare globală pentru dialog inter-cultural, ca pârghie de a conecta societăţi şi comunităţi.

Ministrul David a opinat că vizita oficialului ONU va contribui esenţial la consolidarea profilului de lider regional al României în eforturile de promovare a principiilor specifice Alianţei Civilizaţiilor din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Oficialul român a pus în discuţie identificarea unor modalităţi de intensificare a cooperării UNAoC cu structurile regionale şi sub-regionale. El a mai apreciat că România ar putea folosi calitatea de Preşedinţie-în-Exerciţiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) pentru facilitarea unei cooperări structurate pe aceste dimensiuni. Astfel, Alianţa Civilizaţiilor  va putea funcţiona ca platformă de acţiune în promovarea bunei integrări şi a dialogului intercultural şi inter-religios în plan regional.

România a fost şi este la intersecţia mai multor religii, mai multor culturi şi imperii. Suntem o societate multiculturală şi putem împărtăşi experienţa noastră şi celorlalte state din regiune. Putem fi un bun exemplu despre ceea ce înseamnă toleranţă şi respect. Trebuie să fim conştienţi că la baza multor conflicte existente şi a intoleranţei se află carenţele economice. În toate întâlnirile pe care le-am avut recent am susţinut că trebuie să existe o corelare şi cu fenomenul migraţiei. Trebuie reduse discrepanţele dintre ţările de destinaţie şi cele de origine, dintre cele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare”, a afirmat Cristian David. ”Problemele pe care întrepătrunderea civilizaţiilor le generează nu sunt doar de natură teoretică ci, într-o măsură mult mai mare, practică:, sunt probleme ale societăţii şi economiei”.

La rândul său, reprezentantul ONU pentru Alianţa Civilizaţiilor, Nassir Abdulaziz Al-Nasser, a afirmat “Indivizii care aduc cu ei civilizaţii diferite vin în căutarea unor oportunităţi oferite de spaţiul social şi economic. Astfel, problemele de natură culturală nu trebuie niciodată privite ca aparţinând unei sfere etanş, izolate de celelalte. Acestea trebuie puse în legătură cu probleme demografice, cu probleme ce ţin de piaţa de muncă şi dezvoltarea sectoarelor diferite ale economiei, de lipsa de personal într-un anumit domeniu al serviciilor publice, de integrarea socială, de raportul stabilit între stat şi cetăţean.”

Înaltul Reprezentant al ONU pentru Alianţa Civilizaţiilor, Nassir Abdulaziz Al-Nasser a precizat că România este un model unic pentru alte ţări, un model de succes în ce priveşte toleranţa şi multiculturalismului. Discuţiile dintre cei doi înalţi oficiali s-au concentrat şi asupra respectării drepturilor minorităţilor, rolul tinerilor şi al mass-media, ca instrumente de schimbare şi de susţinere a eforturilor de modernizare a societăţii, rolul femeilor în societate, toleranţa şi dialogul intercultural şi inter-religios.

Exit mobile version