Regizorul Cristian Mungiu, actriţele Maia Morgenstern şi Mara Bugarin vor fi invitaţii speciali ai Festivalului „Romanian Film Days in Oslo”/„Zilele Românesc Filmului la Oslo”, care se va desfăşura în perioada 5-14 mai 2023. Evenimentul, organizat de Cinemateca din Oslo și de Institutul Cultural Român din Stockholm, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Norvegiei, îşi propune să aducă în atenţia publicului din Regatul Norvegiei o imagine a noii vitalităţi a cinematografiei româneşti a momentului, după ce Noul Val s-a liniştit.
Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Filmului Românesc va avea loc vineri, 5 mai, prin proiecţia în avanpremieră norvegiană, a filmului “R.M.N.” (2022), în prezența cunoscutului regizor Cristian Mungiu.
Primul weekend cu filme românești, va continua sâmbătă, 6 mai, și va fi onorat şi de prezența celebrei actriţe Maia Morgenstern, care va prezenta filmul „Capra cu trei iezi” (2022, regizor Victor Canache). Duminică, 7 mai, tânăra actriţă Mara Bugarin va discuta cu publicul despre filmul „Metronom” (2022), în regia lui Alexandru Belc.
În cadrul festivalului se vor desfăşura 14 evenimente: vor rula zece lungmetraje, majoritatea cu proiecții duble, şi vor avea loc patru dezbateri. Festivalul este curatoriat de Cinemateca din Oslo şi de criticul de film Ionuț Mareș, care va modera sesiunile de Q&A cu invitații Cristian Mungiu, Maia Morgenstern și Mara Bugarin.
Din selecția festivalului mai fac parte lungmetrajele „Miracol” (2021, regizor Bogdan George Apetri), „Crai nou” (2021, regizoare Alina Grigore) și două animaţii semnate de Anca Damian: „Insula” (2021) și „Călătoria fantastică a Maronei” (2020).
„Publicul din Norvegia va putea să vadă câteva dintre cele mai importante filme recente, care arată vitalitatea mereu surprinzătoare a cinematografiei române, dar şi o retrospectivă dedicată unuia dintre cele mai influenţi cineaşti, Cristian Mungiu. Selecţia aduce împreună, într-un dialog fertil, filme ale unor regizori consacraţi şi filme realizate de o nouă generaţie, ale cărei căutări sunt tot mai diverse şi demne de a fi urmărite”, apreciază curatorul festivalului Ionuț Mareș.
Regizorului Cristian Mungiu îi va fi dedicată, până pe 14 mai, o retrospectivă din care, în afară de “R.M.N.”, mai fac parte filmele multipremiate ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007, Palme d`Or la Cannes), „După dealuri” (2012) și „Bacalaureat” (2016).
Evenimentul dedicat filmului românesc va marca și redeschiderea Cinematecii din Oslo după o perioadă de peste un an în care clădirea acesteia a fost închisă pentru renovări. Majoritatea filmelor românești vor fi proiectate în cinematograful Tancred, sala mare a Cinematecii din Oslo, care are o capacitate de 195 de locuri.