Cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu, a semnat un contract pe doi ani cu CSM București.
Transferul Cristinei Neagu la CSM Bucureşti face parte din strategia clubului de a dezvolta sportul de performanţă, prin sportivi români de cea mai înalta valoare profesională şi umană.
Cristina Neagu: “Sunt bucuroasă că mă întorc acasă, este prima oară când am şansa să joc la cel mai înalt nivel în oraşul meu natal. Unul dintre visele mele e să câştig Liga Campionilor cu o echipă românească şi cred cu tărie că am această şansă cu CSM Bucureşti”.
Născută la 26 august 1988, interul stânga al României şi-a început cariera la Rulmentul Brașov (2006 -2009), debutând la doar 18 ani în prima echipă. Un an mai târziu ea a fost convocată la echipa de senioare a Românie şi a făcut parte din echipa care a evoluat la Campionatul Mondial din Franţa. Între 2009 și 2013, Cristina a jucat pentru Oltchim Rm. Vâlcea, perioadă în care a obţinut patru medalii de aur în Liga Naţională de Handbal Feminin. În 2014 ea a hotarât să semneze cu ZRK Buducnost (Muntenegru), echipă cu care avea să câștige Liga Campionilor EHF şi titlul de cea mai bună marcatoare a aceleiaşi competiţii.
La începutul lunii martie, Cristina Neagu va fi prezentată oficial într-o conferinţă de presă.
Palmares Cristina Neagu:
- Cea mai bună jucătoare a lumii: 2014, 2015
- Cea mai bună handbalistă română: 2009, 2010, 2015, 2016
- Medalie de Bronz cu Naţionala României: Campionatul European 2010 şi Campionatul Mondial 2015