După o evoluție de câteva sute de ani, societățile avansate au constatat necesitatea educării popoarelor. În partea asta de lume habsburgii au înțeles primii, prin împărăteasa Maria Tereza, la mijlocul secolului al XVIII-lea că învățământul trebuia să fie foarte important în Imperiu, creând din acesta o chestiune centrală a tuturor provinciilor.
Deși împărăteasa l-a socotit foarte important, adevăratul progres în introducerea învățământului de masă a fost înregistrat sub împăratul Iosif al II-lea. Legea învăţământului, numită Ratio Educationis, editată în 1777, a pus învățământul pe baze moderne, deoarece în acest timp al Luminilor învățământul a fost privit ca o treabă publică „Die Schule ist und bleibt ein Politikum”.
Pentru prima dată în istorie a fost întrodus învăţământul de bază obligatoriu şi gratuit, care trebuia să formeze supuşi loiali Monarhiei. Înainte de apariţia legii, papa Clement al XIV-lea, prin Bula intitulată Dominus ac Redemptor, a desfinţat în anul1773 Ordinul iezuit, care – pornind de la apariţia programei şcolare Ratio Studiorum în 1599 – a dominat învăţământul european timp de aproape două secole. Epoca şcolilor naţionale a durat de la 1777 – până la 1848;
După apariția legii, procesul de organizare a școlilor naționale din Maramureș, Sătmar și Ugocea a durat ceva mai mult ca în alte provincii istorice, doar în anul 1794 se poate vorbi de școli naționale românești și ucrainene care funcționau deja. Așa cum se poate observa din studierea documentelor aflate în România, la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, în fondul arhivistic Direcția Școlară Oradea procesul nu a fost ușor deloc, cel mai greu era de găsit învățători care să înțeleagă și să vorbească limba popoarelor, apoi nu existau cărți în limbile naționale, iar comunitățile care au primit sarcina să întrețină învățătorii și școala nu erau neaparat doritoare să facă acest lucru, mai ales datorită sărăciei și sarcinilor foarte mari față de Imperiu. Clădirile școlilor au fost construite din banii publici, dar satele trebuiau să asigure lemne de foc și întreținerea învățătorilor.
Așa cum reiese din tabelul înaintat de episcopul de Munkacs, Andrei Bacinszki, în Maramureș au fost înființate la început 23 școli ucrainene și o serie de școli românești în mai multe sate, în partea dreaptă a Tisei primele școli românești au fost deschise în Apșa de Jos și de Mijloc.
