Potrivit prevederilor legale din Italia, concediul de maternitate durează maxim 5 luni (de regulă, ultimele 2 luni înainte de naștere și primele 3 luni după nașterea copilului). Pe durata concediului de maternitate, lucrătoarele românce beneficiază de o indemnizație de maternitate care reprezintă echivalentul a 80% din salariu, iar perioada respectivă este recunoscută ca vechime în muncă. Lucrătoarea are posibilitatea, de asemenea, să își ia concediul de maternitate obligatoriu în ultima lună de sarcină și în primele 4 luni după naștere, cu condiția ca în luna a șaptea de sarcină, medicul specialist să ateste că respectiva alegere nu pune în pericol sănătatea mamei și a nou născutului.
Direcția Teritorială de Muncă competentă teritorial poate dispune asupra întreruperii anticipate a lucrului sau a amânării revenirii mamei la locul de muncă (până la a șaptea lună după naștere) dacă se constată că, condițiile de muncă pot avea consecințe negative asupra sănătății mamei și a minorului, precizează Gazetaromânească.ro.
În general, indemnizația de maternitate se regăsește pe fluturașul de salariu și este plătită de către angajator, care ulterior va primi respectivele sume de la INPS.
În cazul lucrătoarelor care acordă asistență familiilor (menajerele, îngrijitoarele), lucrătoarelor liber profesioniste, lucrătoarelor agricole angajate pe perioadă determinată, angajatelor sezoniere, șomerelor, lucrătoarelor parasubordonate și lucrătoarelor autonome indemnizația este plătită direct de către INPS.
Indemnizația de paternitate acordată taților este o indemnizație economică, ce înlocuiește retribuția, plătită de INPS lucrătorului pentru o perioadă de absență de la locul de muncă.
Pe durata concediului facultativ, lucrătorii și lucrătoarele au dreptul, în primii 3 ani de viață ai copilului, la o indemnizație care reprezintă echivalentul a 30% din salariu, pentru o perioadă de maxim 6 luni (valabil pentru ambii părinți). Pentru perioada de timp restantă se acordă indemnizația de 30% doar dacă venitul părintelui solicitant al prestației nu depășește limita stabilită anual (în anul 2013 este de 16.101,47 Euro).
Dacă venitul realizat depășește această limită, solicitantul are dreptul la concediu, însă nu și la indemnizație. Cererile pentru obținerea indemnizației pentru concediul facultativ se depun la INPS după aceleași modalități ca și în cazul indemnizației de maternitate.
În mod experimental, în perioada 2013 – 2015, a fost introdusă posibilitatea ca mama să beneficieze, după terminarea concediului de maternitate, pentru următoarele 11 luni (ca soluție alternativă la concediul facultativ pentru creșterea copilului) de „vouchere” pentru plata serviciilor de baby-sitting.