Site icon TIMP ROMÂNESC

Curs de limbă și cultură română, inaugurat la Universitatea Roma Tre

Delegațiile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universității Roma Tre, conduse de acad.prof. Ioan-Aurel Pop, rectorul universității clujene, și prof. Mario Panizza, rectorul universității romane, s-au întâlnit, zilele trecute, la sediul din Via Ostiense. La întâlnire a fost prezentă şi ambasadorul României Dana Manuela Constantinescu.

În cadrul discuțiilor purtate între reprezentanții celor două universități au fost puse în evidență posibilitățile reale de dezvoltare a colaborării inițiate în urmă cu câțiva ani.

În intervențiile lor, reprezentanții diferitelor departamente ale universității Roma Tre au subliniat interesul pentru o colaborare mai strânsă în domeniul cursurilor de limbă și cultură română și respectiv italiană, în domeniul științelor economice și al studiilor politice.

În cea de-a doua parte a vizitei delegației universității clujene, la sediul Departamentului pentru Limbi, Literaturi și Culturi Străine al Universității Roma Tre a avut loc inaugurarea oficială a cursului de limbă și cultură română, în cadrul căreia profesori români și italieni au susținut scurte prelegeri privind istoria României, relațiile politice și relațile culturale româno-italiene în ultimele două secole.

Exit mobile version