Institutul Cultural Român organizează Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cetatea transilvană de secol XII, Braşov! Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor“ şi Centrul Cultural Reduta.
Spaţiu multicultural, Braşovul (Corona, Kronstadt, Brassó) are renumele unui mare centru comercial medieval, dar şi al unui „bastion“ cultural şi academic, precum şi al locului în care a izbucnit scânteia primelor revolte anticomuniste româneşti.
Condiţii generale pentru cursanţi: Cursanţii au la dispoziţie programul detaliat pe zile, orice modificare fiind anunţată din timp de către organizatori. Fiecare participant are obligaţia să se informeze personal asupra structurii, condiţiilor de participare şi a modificărilor intervenite în program. În cazul în care un participant renunţă la frecventarea cursurilor, din motive întemeiate, el are obligaţia să anunţe, în scris, organizatorii asupra acestei decizii. Rambursarea unei părţi din taxa de participare se face doar în cazuri excepţionale. Organizatorii sunt receptivi la sugestiile venite din partea cursanţilor. Orice neclaritate sau întrebare va fi soluţionată numai cu sprijinul organizatorilor.
Obligaţiile cursanţilor: frecventarea cursurilor intensive de limba română, audierea conferințelor de cultură și civilizație românească din programul şcolii de vară (în proporţie de minim 75%); înscrierea şi participarea activă la două ateliere de creaţie şi la programul de documentare cultural; fiecare cursant se angajează să respecte regulile de disciplină impuse de organizatori şi, în special, pe cele privitoare la programul de studiu.
Costuri: Taxa de participare: 1 100 €/ loc în cameră dublă, 1300 €/ cameră single. Taxa de participare acoperă cheltuielile legate de toate activităţile incluse în program.
Data limită pentru înscriere este 25 mai 2018. Întrucât există un număr limitat de locuri disponibile, cursanţii sunt sfătuiţi să se înscrie din timp.
Institutul Cultural Român oferă 6 burse integrale ce acoperă în totalitate taxa de participare. Acestea sunt destinate studenţilor catedrelor de romanistică din străinătate (2 burse), cercetătorilor interesați de studiile culturale românești (2 burse) și promotorilor culturali ai României (două burse).
Cursanţii care se înscriu la cursurile de vară şi se încadrează în categoriile de mai sus pot candida pentru aceste locuri prin trimiterea următoarelor documente suplimentare (redactate în limba engleză sau română): o scrisoare de intenţie; o scrisoare de recomandare din partea unui profesor sau a unei persoane care cunoaşte activitatea cursantului.
Data limită de înscriere şi depunere a documentelor suplimentare pentru candidaţii la locurile scutite de taxă este 30 aprilie 2018. Cererile vor fi evaluate de către un juriu compus din 3 persoane din afara instituției.
Mai multe detalii la următoarea adresă: http://icr.ro/pagini/cursuri-de-limba-cultura-si-civilizatie-romaneasca-brasov-romania-editia-a-xxiv-a-03-28-iulie-2018