Institutul Cultural Român de la Beijing organizează cursuri de muzică românească, în perioada 17 martie – 11 iulie 2018, la sediul ICR Beijing.
Se vor preda cântece românești pentru copii, cântece din folclorul românesc, dar și lucrări lirice. Vor participa copii cu vârstele cuprinse între 5 și 12 ani și părinții lor, membri ai Corului Ark’s, dar lista de înscriere este deschisă publicului larg. Pe lângă profesorii de canto din cadrul companiei Beijing Eve Music, Sonia (Xia Lihua) din China și Tony Banach din SUA, va participa și Antonina Dragne-Ciuceanu, referent principal Relații, care va ajuta la asimilarea pronunției corecte a cuvintelor românești.
Deschiderea cursurilor a avut loc în data de 17 martie, în cadrul evenimentului de la sediul ICR Beijing „Sosirea primăverii“, în care corul va interpreta două cântece românești. De asemenea, va avea loc un dialog între reprezentanții corului Ark’s și ai Corului Regal. Cursul se va desfășura o dată pe săptămână, în zilele de miercuri. Compania care a organizat corul va pune la dispoziție un pian pe parcursul acestor lecții. La finalul lecțiilor, se va organiza un spectacol în care corul va prezenta cântecele învățate. De asemenea, corul va fi invitat de către ICR Beijing la anumite evenimente pentru a interpreta cântece românești.
Corul Ark’s a fost înființat în februarie 2017 de către Beijing Eve Music Co., Ltd., cu profesori din întreaga lume (Germania, Statele Unite ale Americii, Italia, Franța etc), care predau lecții de muzică în limba engleză. Obiectivele companiei sunt răspândirea artei muzicale chinezești și concentrarea asupra artei muzicale internaționale. Corul Ark’s este format din copii și părinții lor. În general, repertoriul este format din cântece internaționale.
Beijing Eve Music este o companie fondată în august 2015, care promovează muzica internațională de cea mai bună calitate și se ocupă cu răspândirea culturii muzicii chinezești, cu promovarea schimbului artei muzicale chineze și străine, oferă servicii de formare a cadrelor didactice pentru instituțiile de muzică, organizează numeroase activități privind schimburile artistice și culturale, precum și concursuri de specialitate, promovează arta corală, oferă consultații și instruire în domeniul educației muzicale.