Acasă Asociatii „Cutia de pantofi” vine și din Spania

„Cutia de pantofi” vine și din Spania

În preajma Sărbătorilor de iarnă credincioşii comunităţii spaniole din Coslada au răspuns pozitiv la apelul lansat în cadrul campaniei parohiale umanitare „Cutia de pantofi”.

Campania  şi-a propus să colecteze şi să trimită un număr de cutii de pantofi pline cu daruri pentru copiii nevoiaşi din România, notează Basilica.ro

165 de cutii pline cu daruri, însemnând puţin peste 550 kg de dulciuri şi jucării, au fost pregătite şi trimise, cu sprijinul Firmei de transport Atlassib, către copiii Parohiei Cărăpceşti din Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu speranţa că vom face o bucurie şi vom îndulci sărbătorile pruncilor din această zonă săracă a ţării. Mulţumiri sincere tuturor donatorilor şi voluntarilor care au pregătit pachetele pentru a fi transportate în condiţii bune la destinaţie!”, a precizat părintele paroh George Cimpoca.