Cyberstalking-ul, adică fenomenul prin care ești urmărit și hărțuit online de persoane cunoscute sau necunoscute, a căpătat amploare de la începutul pandemiei fiindcă o mare parte din viață s-a mutat în mediul virtual. Cei mai afectați sunt tinerii, adolescenții care fac primii pași în lumea social media și care se confruntă acum cu un grad de agresivitate mai mare decât era înainte de pandemie. De aceea, Uniunea Europeană și lucrează la un set de legi pentru protecția cetățenilor față de cyberbullying. Depresia sau anxietatea sunt cele mai resimțite reacții la adolescenți atunci când se confruntă cu cyberstalking, a explicat psihologul Domnica Petrovai pentru Edupedu.ro.
Din cauza sentimentelor negative puternice pe care agresiunea le stârnește, victimele ajung să simtă rușine și chiar să considere că este din vina lor ceea ce li se întâmplă. Deseori, cyberstalkingul apare la primele rupturi de relații romantice, când unul dintre parteneri se răzbună.
„Din păcate, în terapie suntem confruntați cu cazurile în care adolescentul nu are o formă de protecție și acesta este motivul pentru care ajunge aici. Impactul pe care-l are o astfel de agresiune asupra lor înseamnă depresie, anxietate, insomnie, atacuri de panică, izolare socială foarte puternică, însingurare, rușinea care-i copleșește și lucrurile acestea au foarte mare legătură cu încrederea pe care ei o au într-un părinte, care reprezintă forma lor de protecție”, a explicat Petrovai.
Ce se întâmplă, însă, în situațiile în care părinții sunt toxici și copiii nu pot conta pe ei? „Din păcate, pandemia a accentuat problemele din cuplu pentru mulți, iar unii copii nu au mai putut conta pe părinți și nu întotdeauna există o rudă adultă care să le vină în sprijin. În astfel de situații ar trebui să încerce să ceară sprijinul unui terapeut, unui consilierul școlar, spre exemplu”, a spus Petrovai.
În plus, de multe ori, din lipsa de educație emoțională și de încredere de sine, tinerii nu recunosc abuzul. „Încă nu au abilitățile de a recunoaște și doar în situațiile în care apar alte efecte reușesc să fie sprijiniți de părinți, atunci când apare deja depresia spre exemplu, stare care s-a amplificat în ultima perioadă și din cauza pandemiei”, a spus psihologul.
Pandemia a accentuat agresivitatea și conflictele interne s-au dus către spațiul virtual
Trăirea mai mult în spațiul virtual din ultima vreme contribuie semnificativ la sentimentele negative mai puternice pe care le au tinerii. „Agresivitatea este mult mai puternică și conflictele interne s-au dus către acest spațiu virtual. Cu cât ești mai însingurat, mai puțin empatic și nu ai încredere în ceilalți, cu atât mai ușor devii ostil și agresiv, oamenii simt nevoia de a fi punitivi și agresivi cu ceilalți”, a explicat psihologul efectele lipsei de socializare normală.
Cei mai vulnerabili la respingere sunt copiii aflați la vârsta preadolescenței. „E o perioadă în care au nevoie să-și formeze mai multe mecanisme de autonomie, să se desprindă de părinți, dar nu știu cum să o facă. Ei au nevoie de acceptare din partea grupului și se simt ușor respinși de ceilalți, de aceea crește anxietatea socială. Aici este momentul când profesorii și părinții ar trebui să-i sprijine pentru a depăși și a trece prin această perioadă de preadolescență cu mai multă încredere, într-o siguranță mai mare”, a explicat Domnica Petrovai.
Respingerea face parte din etapele normale de dezvoltare ale copilului și trebuie procesată cât mai sănătos. „Uneori reacțiile agresive ale unui copil pot fi răspunsul la o traumă trăită care nu a fost recunoscută și vindecată, iar soluția atunci nu este să pedepsim agresorul pentru că nu facem decât să îl retraumatizăm. În schimb, trebuie oferit un mediu vindecător, de încredere, de siguranță ca el să depășească sentimentele acestea și să poată dezvolta abilitățile de a fi din nou empatic cu ceilalți”, a spus psihologul.
Procesul de coreglare, responsabilitatea adultului
Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le învețe copiii este abilitatea de a gestiona conversații dificile, fără să se respingă unul pe celălalt. „Copiii, în experiența pe care o au cu noi, prin procesul de coreglare, sunt în contact cu propriile lor emoții. Degeaba le oferim copiilor lecții despre emoții la școală, dacă în relația cu adulții din școală și cu cei de acasă ei nu simt siguranță și nu se simt sprijiniți să fie în contact cu acestea, sunt criticați, învinovățiți, ignorați sau pedepsiți”, a spus Petrovai.
La vârsta adolescenței, tinerii își doresc să fie plăcuți de ceilalți din anturaj și au nevoie de experiențe și de contexte în care să petreacă timp împreună cu alți copii, să socializeze. „Important este ca social media să nu fie singura sursă de validare, cu cât este mai singur un copil, mai izolat, nu are prieteni, nu este plăcut, nu are relaționări și cumva se simte ușor rănit, cu atât va fi mai vulnerabil când va fi prezent pe social media”, a spus psihologul.
De aceea, este foarte important ca primii pași în zona aceasta să fie ghidați de către adulți, care să aibă grijă pe cine urmăresc copiii, pe cine acceptă în cercul lor social virtual. Pe măsură ce intră în viața socială de pe internet, trebuie să aibă constant un adult care să-l ajute să gestioneze lucrul acesta la nivel emoțional și în siguranță.
Cum afectează abuzul îndelungat mintea în formare a unui copil
Dacă sunt victime ale abuzului pe termen lung, tinerii pierd contactul cu propria persoană și cu ceilalți, pierd simțul realității și nu mai procesează sănătos emoțiile.
„Nemaiavând încredere, te izolezi, iar izolarea întreține experiența traumatică și dureroasă, nu ceri ajutor, nu-ți mai dai voie să fii vulnerabil, începi să generalizezi, nu poți să ai încredere în nimeni fără să te protejezi, îți modifică percepția asupra lumii, asupra ta și asupra resurselor pe care le ai să faci față situației. Din păcate, pentru că apar mecanismele specifice unei traume, a cere ajutor sau a căuta un sprijin devine din ce în ce mai greu. Sunte efecte mai vizibile ca depresia sau anxietatea, dar și efecte la nivel de relaționare, adică neîncredere, pentru că e un abuz care apare în relația cu cineva. Reacția la abuz este că interpretezi intențiile celorlalți ca fiind răutăcioase, devii suspicios, foarte vigilent și precaut și asta îți întreține niște convingeri negative despre lume pe care o percepi ca pe un loc periculos, amenințător tocmai pentru că ai avut tu o experiență în care ai fost agresat și practic nu ai fost protejat și nu ai știut cum să te protejezi”, a explicat Petrovai.
Atunci când ne detașăm emoțional, pierdem granițele sănătoase și devenim vulnerabili în fața abuzatorilor
Așa ceva se poate remedia în timp, cu sprijin de specialitate, dar recuperarea este un proces mai de lungă durată, de aceea este foarte importantă prevenția sau intervenția timpurie a adulților. Copiii trebuie învățați să recunoască abuzul și să ceară ajutor, să se lupte cu sentimentele de vinovăție și rușine. „Ai nevoie să fii în contact cu tine, fiindcă abuzul vine și pe fondul unei detașări emoționale, trebuie să ai niște granițe sănătoase, să îți dai voie să simți furie, revoltă, să recunoști că nu este bine să fii tratat într-un anumit fel. Copiii au nevoie de un adult care să-i ajute să își regleze disconfortul în relația cu propria persoană. Un mecanism de adaptare la lipsa coreglării este detașarea emoțională de ceea ce simt, nu își recunosc sentimentele”, a explicat Petrovai.
Cum face un adult să îi ofere această coreglare? „Încredere pentru un copil înseamnă că atunci când a apelat la adult cu un disconfort, când a răbufnit sau a țipat de oboseală, de impulsivitate, având o reacție intensă, nu a fost pedepsit, criticat, sancționat, ci, dimpotrivă, a fost înțeles, auzit și ascultat. Acesta este rolul unui adult, nu să o ia în mod personal și să intre într-o luptă de putere cu copilul”, a explicat Petrovai mecanismul pe care ar trebui să-l știe părinții.
Domnica Petrovai este psiholog clinician pr. și psihoterapeut, fondatoarea companiei Mind Education și a Școlii pentru Cuplu, având o experiență de peste 20 de ani în consilierea și psihoterapia familiei. Sursa: Edupedu.ro Foto: UNICEF.org