Site icon TIMP ROMÂNESC

Dacian Cioloş: Migraţia românilor aduce bunăstare

Migraţia românilor, bulgarilor şi a altor europeni aduce bunăstare statelor în care se duc să muncească, întrucât în UE există 2 locuri de muncă vacante, a declarat, vineri, comisarul Dacian Cioloş, adăugând că autorităţile de la Bucureşti ar trebui să se axeze pe păstrarea specialiştilor.

“Migraţia forţei de muncă şi dreptul de a lucra în alt stat membru este un drept, nu este o favoare făcută României, Bulgariei sau oricărui alt stat membru. E un drept prevăzut de Tratat (…) Să nu mai alimentăm scuze că românii se duc să muncească în Italia, Spania, Marea Britanie. În UE există, în momentul de faţă, din datele pe care mi le-au dat colegii de la Comisie circa 2 milioane de locuri de muncă vacante care justifică inclusiv migraţia, pentru că de-asta avem piaţă comună şi o liberă circulaţie, pentru ca forţa de muncă să poată să circule şi să se adapteze la nevoile locale”, a precizat comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, la dezbaterea „Cum facem din integrarea europeană un succes”, organizată de reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti şi Societatea Academică Română (SAR).

Oficialul de la Bruxelles a reamintit, în acest context, că ultimul sondaj arată că 56% dintre europeni consideră că libera circulaţie reprezintă cea mai mare realizare a UE.

„Forţa de muncă străină într-un stat membru creează bunăstare, nu afectează bunăstarea autohtonilor”, a mai spus Cioloş, subliniind că din studiile CE reiese că cei care migrează nu sunt pensionarii, persoanele cu probleme de sănătate sau cei care n-au putere de muncă.

„În general se duc oamenii care au putere de muncă, care doresc să muncească, nu se duc acolo să stea pentru şomaj. Pot fi cazuri individuale, dar nu putem generaliza. Este vorba de oameni care contribuie la sistemul de asigurări sociale şi de sănătate din statul membru respectiv şi care ocupă locuri de muncă vacante. Şi dacă sunt vacante înseamnă că nu au fost ocupate de autohtoni”, a explicat Dacian Cioloş.

Totodată, comisarul european a atras atenţia că Guvernul României ar trebui să păstreze forţa de muncă bine pregătită în ţară.

„E important ca guvernul României să apere, să susţină interesele lucrătorilor români în alte state membre, o face şi CE, dar, din punct de vedere al impactului economic şi socio-economic cred că aici am avea de lucru. Dacă se insistă pe această idee, şi anume cum să păstrăm forţa de muncă calificată, bine pregătită şi dornică de a munci în ţară, şi prin măsuri macroeconomice, şi printr-o mai bună organizare, cred că aşa ar avea de câştigat mai mult şi economia României”, a precizat Cioloş.

În ceea ce priveşte muncitorii din agricultură, comisarul european a susţinut că România ar avea de câştigat dacă i-ar convinge pe români să revină în ţară şi să investească, inclusiv pe „faimoşii căpşunari”, întrucât aceştia învaţă cum funcţionează o fermă şi vin cu o altă abordare decât cea care există la noi.

 

Exit mobile version