Site icon TIMP ROMÂNESC

Daciana Sârbu, co-autoare a rezoluției prin care Parlamentul European cere măsuri mai bune pentru tratarea și diagnosticarea bolii Lyme

Event on the manifesto on Chronic Disease Prevention and Management in the EU

Combaterea bolii Lyme, care afectează aproape un milion de europeni, trebuie să devină o preocupare pentru Comisia Europeană și statele membre, inclusiv prin măsuri precum elaborarea unui plan european de luptă împotriva acestei maladii, standardizarea testelor de diagnosticare și a tratamentelor, formarea profesională a medicilor generaliști pentru depistarea bolii, precum și campanii de informare publică, subliniază rezoluția adoptată astăzi de Parlamentul European, a cărei co-autoare este eurodeputata Daciana Sârbu.

Boala Lyme face victime și în România, în plus provocând panică în rândul oamenilor care nu știu cum se pot apăra sau cum să procedeze atunci când se tem că ar putea fi infectați. Diagnosticarea este adesea foarte dificilă. De altfel, nu există un consens la nivelul Uniunii Europene în privința tratamentelor adecvate și nici a metodelor de depistare, motiv pentru care practicile naționale variază. Tocmai de aceea, am cerut prin rezoluția noastră un plan european pentru combaterea bolii, precum și măsuri concrete, precum pregătirea medicilor generaliști pentru o mai ușoară diagnosticare a acestei maladii”, afirmă Daciana Sârbu. “E inadmisibil ca medicii și bolnavii să fie nevoiți să se lupte aproape în necunoscut cu această boală – e nevoie de informație, de fonduri pentru cercetare și de protejarea posibilelor victime prin măsuri bine gândite”, consideră Daciana Sârbu.

Boala Lyme ar trebui recunoscută drept boală profesională pentru cei care lucrează în domeniul agriculturii și al silviculturii la nivelul UE, iar cercetarea dedicată metodelor de diagnosticare și tratare ar trebui să beneficieze de fonduri suplimentare, solicită eurodeputații prin textul adoptat astăzi de plenul de la Strasbourg.

Conform rezoluției, borelioza Lyme este cea mai comună boală zoonotică în Europa, cu o incidență mai mare în Europa Centrală, însă în unele cazuri simptomele pot fi absente sau neobservate în primă fază, ceea ce poate duce la complicații serioase ulterioare pentru cei afectați.

În urma solicitărilor eurodeputaților, Comisia a inclus neuroborelioza Lyme pe lista bolilor transmisibile, iar introducerea bolii Lyme în rețeaua europeană de supraveghere epidemiologică va aduce o mai bună coordonare între sistemele de sănătate naționale, precum și asistență reciprocă pentru colectarea de date și oprirea răspândirii bolii.

Exit mobile version