Site icon TIMP ROMÂNESC

Dan Lungu în festival literar şi pe marele ecran la Bruxelles

Scriitorul Dan Lungu va participa, în perioada 26-29 martie, la cea de a cincea ediție a Festivalului Internaţional Passa Porta în cadrul unui proiect al reţelei institutelor culturale europene EUNIC Bruxelles.

Casa flamando-olandeză de Buren găzduieşte, pe 29 martie, dialogul dintre Dan Lungu, scriitorul ceh Jiří Hájíček şi publicul iubitor de literatură. Discuţia moderată de autorul belgian Peter Vermeersch va avea ca temă pendularea între provocările prezentului şi nostalgia trecutului.

În aceeasși zi, Cinéma Aventure Bruxelles va găzdui proiecţia filmului “Sunt o babă comunistă”, ecranizare după romanul omonim al lui Dan Lungu, cu participarea scriitorului şi a regizorului Stere Gulea, urmată de o discuţie cu spectatorii.

Dan Lungu (n.1969, Botoşani) a publicat romanele Raiul găinilor (2004), Băieţi de gaşcă (2005), Sînt o babă comunistă (2007), Cum să uiţi o femeie (2009) şi În iad toate becurile sunt arse (2011). A fost tradus în peste zece limbi. Este profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și directorul Muzeului Literaturii Române din Iaşi.

 

Exit mobile version