Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a participat în perioada 19 – 20 martie, în cadrul vizitei întreprinse în Republica Elenă, la o serie de întrevederi organizate la sediile asociaților românești.
În cadrul dialogului cu reprezentanții mediului asociativ, ministrul Stoenescu a subliniat contribuția semnificativă pe care o are comunitatea românească din Grecia în cadrul societății și economiei din această țară. Consolidarea identității etnice, culturale, lingvistice și spirituale în rândul comunităților românești din Grecia reprezintă un factor cu relevanță sporită în menținerea legăturii dintre aceste comunități și țară.
Aflat în vizită la mai multe asociații românești din Atena și Aspropirgos, unde a participat la lecții de limba română pentru copii, demnitarul român a arătat că rolul educației este esențial în păstrarea unității de limbă și cultură în rândul comunităților românești din diasporă. Acesta a reliefat utilitatea organizării cursurilor non-curriculare de limbă, cultură și civilizație românească la nivelul asociațiilor românești de pe teritoriul Republicii Elene și a subliniat că autoritățile române vor sprijini în continuare aceste inițiative menite să stimuleze promovarea valorilor românești în rândul tinerilor români din Grecia.
În cadrul întâlnirilor, oficialul român a încurajat coagularea în rețele profesionale românești, forme asociative cu rol în stimularea contactelor între profesioniștii dintr-un anumit domeniu din țara de reședință și cea de origine. Totodată, ministrul delegat Dan Stoenescu a arătat utilitatea înființării de asociații profesionale ale cetățenilor greci cu studii efectuate în România și a recomandat valorificarea resurselor de prestigiu ale acestora, în calitate de purtători de mesaj identitar românesc, contribuind la promovarea relațiilor bilaterale.
Statul român acordă o atenție deosebită consolidării și eficientizării politicilor parteneriale cu comunitățile românești din străinătate și cu statele în care acestea locuiesc. Astfel, oficialul român a apreciat activitatea deosebit de dinamică a asociațiilor comunității românești din Grecia, precum și pluralismul asociativ, care contribuie la creșterea calității și a ofertei educaţionale.
Comunitățile românești din străinătate reprezintă un vector de promovare a profilului identitar românesc, iar în acest sens, ministrul delegat a subliniat importanța promovării consecvente a membrilor comunității în structurile de reprezentare și administrative, la nivel local și central, pentru a contribui la afirmarea multiculturalismului. De asemenea, și-a exprimat satisfacția în ceea ce privește alegerea a cinci cetățeni români în Consiliul Local din Aspropirgos, reprezentând un model de implicare în viața publică a societății din care fac parte.