Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a participat la conferința ”Ziua Românilor din Balcani: aromânii și meglenoromânii. 111 ani de la recunoașterea drepturilor naționale”, organizată de Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo-Română și Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”.Cu acest prilej, oficialul român le-a transmis un mesaj celor prezenți în Aula Bibliotecii Academiei, în care a subliniat importanța evenimentului sub aspectul restabilirii semnificaţiei momentului 9/22 mai 1905.
Totodată, ministrul a arătat că, încă de la preluarea mandatului, a făcut demersuri pentru a cunoaşte cât mai bine şi în mod direct situaţia comunităţilor româneşti de la sud de Dunăre, reiterându-și angajamentul pentru continuarea proiectelor care vin în sprijinul organizaţiilor reprezentative ale aromânilor și meglenoromânilor.