Site icon TIMP ROMÂNESC

Dan Stoenescu preocupat de mesajele xenofobe la adresa românilor din Italia

sursa foto: Timp Românesc

Ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, şi-a exprimat regretul în legătură cu apariţia unor mesaje ce conțin insulte și amenințări împotriva cetăţenilor români și a altor străini scrise pe pereții unor clădiri în orașul Teramo din Italia.“Știu că este un caz izolat, însă în Europa unită trebuie să luptăm împotriva intoleranței, să nu stigmatizăm sau să generalizăm gesturi izolate asupra unei națiuni întregi. Sunt convins că autorităţile competente din Italia vor întreprinde toate demersurile necesare, astfel încât cei vinovaţi să răspundă în faţa legii”, susţine Dan Stoenescu.

De asemenea, ministrul delegat apreciază reacția promptă a presei italiene care a sancționat derapajele xenofobe: „Ne-am dori ca aceasta să marcheze o schimbare de abordare a presei italiene care să reflecte proporția covârșitoare a românilor bine integrați din Italia și nu cazurile izolate

Comunitatea românească, cea mai numeroasă din Italia, are o contribuție semnificativă în cadrul societății și economiei italiene., iar Dan Stoenescu atrage atenţia că trebuie să fim uniți și să promovăm multiplele exemple pozitive ale comunității noastre. Și nu în ultimul rând doresc sa subliniez importanța promovării consecvente a membrilor comunității în structurile de reprezentare și administrative, la nivel local și central, pentru a contribui la coeziunea socială și la afirmarea multiculturalismului”.

„Trebuie să fim uniți, împreună să promovăm exemplele pozitive și să fim mândri că suntem români, acasă și în lume!”, a conchis Dan Stoenescu.

Exit mobile version