Site icon TIMP ROMÂNESC

Daniel Ioniță, decorat cu medalia „Consolidarea frăţiei de arme”

Ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, a decorat trei ambasadori acreditați pentru Republica Moldova cu medalia „Consolidarea frăţiei de arme”, în cadrul unor ceremonii desfășurate cu această ocazie la sediul instituției de apărare.

Distincțiile au fost oferite ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Steven Fisher, ambasadorului SUA, Dereck J. Hogan, și ambasadorului României în țara noastră, Daniel Ioniță, în semn de apreciere a eforturilor de consolidare a parteneriatelor bilaterale în domeniul apărării, dar și pentru contribuția la acordarea donației de echipamente individuale de protecție împotriva COVID-19 efectivului Armatei Naționale.

„Marea Britanie, SUA și România au fost mereu alături de noi, oferindu-ne asistență în multiple domenii, inclusiv expertiză, logistică sau instruiri pentru militarii noștri. Iar acum, în această perioadă deloc ușoară pentru noi toți, sprijinul partenerilor noștri strategici este mai mult decât important și util. În numele meu personal și al întregului efectiv al instituției, îmi exprim recunoștința pentru donațiile semnificative oferite în lupta cu noul coronavirus, dar și pentru receptivitatea și promptitudinea de care ați dat dovadă la apelul nostru de ajutor”, a spus Alexandru Pînzari.

De menționat că în luna mai curent, în rezultatul donațiilor oferite de Marea Britanie și SUA, Armata Națională a beneficiat de loturi de echipament de protecție împotriva COVID-19, inclusiv măști, mănuși și termometre cu infraroșu. În același timp, România a trimis în Republica Moldova medici și asistenți medicali, printre care şi 11 cadre medicale ale Ministerului Apărării Naţionale, dar și un lot impunător de materiale de protecție destinate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Sursa:army.md

 

Exit mobile version