Peste 200 de dansatori de Salsa, de la cele mai bune şcoli din ţară, dar şi din străinătate, au oferit buzoienilor un spectacol inedit de muzică, dans şi culoare. Zilele trecute TIR-uri transformate în ringuri de dans, costumele extravagante, ritmuri latino şi dansatoarele neobosite au fost vedetele paradei Salsa, organizată pentru al treilea an consecutiv la Buzău.
Startul caravanei, din care au făcut parte majorete, fanfare, mulţi dansatori latino şi sute de curioşi, a fost dat din apropierea unui parc din oraş.
Îmbarcaţi în trei TIR-uri care au fost amenajate special pentru acest eveniment, dansatoarele din cele mai bune şcoli de Salsa din România au oferit trecătorilor un spectacol inedit.
Caravana a parcurs patru kilometri până în centrul oraşului. Pe o scenă amenajată în Piaţa Dacia, participanţii sosiţi din mai multe ţări şi-au etalat costumele extravagante dar şi calităţile de dansatori, în cadrul unui spectacol care a durat două ore.