Ansamblul Școlii în limba română ”Elena Rosetti-Cuza” care funcționează în cadrul Asociației Femeilor Românce din Grecia, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a reprezentat România prin dansuri și cântece populare românești, la Bazarul caritabil al Organizației filantropice ”Prietenii copilului”.
Spectacolul a avut loc în cea de-a doua zi a bazarului, duminică, 26 noiembrie, de la orele 13:00.
Standul României a prezentat o varietate de mâncăruri și dulciuri tradiționale, oferite de membrii asociației noastre, precum și numeroase obiecte de artizanat, confecționate de elevii Școlii în limba română ”Elena Rosetti-Cuza”
AFRG este o organizatie non-guvernamentală non-profit care are ca obiective principale păstrarea și afirmarea identității etnice, culturale și lingvistice a românilor din Grecia, precum şi promovarea limbii române, culturii, tradiţiilor, obiceiurilor româneşti în Grecia, dar şi în alte ţări, prin colaborări internaţionale.