Site icon TIMP ROMÂNESC

Datoria externă Moldovei este în creştere

La finele  anului trecut, soldul datoriei de stat a constituit 21,2 mlrd lei, 15 mlrd lei dintre care (circa 1,2 mlrd dolari) – datoria externă, transmite IPN cu referire la un raport al Curţii de Conturi. Ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţa, a spus că, în termeni nominali, datoria  va creste puţin în anul curent, dar în termeni reali, în raport cu PIB, se va înregistra o uşoară descreştere. „E o tendinţă bună, în sensul că, deşi Moldova ia împrumuturi, gradul de îndatorare e în descreştere, ceea ce înseamnă că resursele contractate se investesc, lucrează pentru economia naţională şi pentru creşterea PIB. Trebuie să  aprofundăm reformele pe care ni le-am propus şi să consolidăm credibilitatea noastră ca ţară în faţa potenţialilor donatori, să demonstrăm că putem valorifica resursele oferite”, a menţionat  Veaceslav Negruţa la prezentarea raportului Curţii de Conturi.

Pe de altă parte, raportul de audit relevă  totuşi un nivel redus de valorificare  a  surselor  externe contractate, anularea de către  creditorii externi a  unor  tranşe de împrumut pe motivul neîndeplinirii unor condiţii contractuale de către beneficiarii de credite. Conform situaţiei din 31 decembrie 2012, anumite  sume  au  fost  anulate  în 20 de  împrumuturi din cele 92 contractate.  În 2012  au fost anulate  sume  aferente  la împrumuturile  luate de la Banca  Mondială  pentru  Proiectul  Energetic II, finanţări adiţionale  la  acesta, şi  pentru  Proiectul  Investiţii  şi  Servicii Rurale .

Curtea de Conturi a depistat nereguli şi la rambursarea unor  împrumuturi  externe  de  către 5 întreprinderi cu capital majoritar de stat. Nu respectă  procedurile de contractare a împrumuturilor externe nici autorităţile publice locale, în special la creditele care se iau pentru  cheltuieli capitale (7 din 17 beneficiari verificaţi de echipa de audit).

Potrivit raportului de  audit, soldul datoriei publice ( a datoriei de stat, plus cea a BNM) a constituit la finele anului trecut 29 mlrd lei, înregistrând o creştere cu 4,1 mlrd lei faţă de anul 2011. 73% reprezintă datoria de stat, 19,4% –  datoria BNM, 6,6% – datoria întreprinderilor  din sectorul public şi restul – datoria unităţilor administrativ-teritoriale

Ponderea datoriei publice  în PIB a constituit 33%, înregistrând o majorare  faţă de anul precedent cu 3,8  puncte procentuale.

Exit mobile version