Parlamentarul britanic, Anne-Marie Trevelyan, i-a cerut ajutorul premierului britanic David Cameron pentru victimele incendiului din clubul Colectiv din București.
Parlamentarul l-a informat pe Cameron ca în urma vizitei unui medic britanic la Bucureşti, Sarah Pape, a aflat că există doar 25 de paturi speciale pentru arşi şi peste 150 de răniţi.
Anne-Marie Trevelyan i-a explicat premierului ca doctorul Sarah Pape a fost luni la Bucureşti pentru a ajuta echipele medicale din România care se ocupă de răniţii din incendiul de vineri.
„Am inteles că există în jur de 150 de pacienţi care au nevoie de îngrijiri pentru arsuri critice şi doar 25 de paturi speciale în Bucureşti”, a spus parlamentarul în faţa lui Cameron, menţionând că medicul britanic i-a cerut să îi transmită să ia în considerare acordarea de asistenţă medicală.
Premierul britanic i-a raspuns parlamentarului, transmiţând încă o dată condoleanţe pentru victimele de la Colectiv: „Sunt încântat să aud despre viziţa doctorului Pape şi despre ajutorul său oferit necondiţionat. Cred că este o idee foarte bună să vedem dacă putem oferi ajutor de specialitate şi o să vedem ce putem face”, a spus premierul britanic, citat de romani.co.uk
32 de persoane au murit şi 133 sunt încă internate în spitalele din Bucureşti în urma incendiului izbucnit vineri seara în clubul Colectiv din Bucureşti în timpul lansării unui album al trupei Goodbye to Gravity.