În perioada 8 februarie – 14 martie 2017, la Strasbourg, are loc a V-a ediţie a Săptămânilor filmului românesc, eveniment organizat de ICR Bruxelles şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg (ADERS).
Programul înglobează filme din România și din Republica Moldova și pune la dispoziţie o selecție variată între documentar, comedie, ecranizări, film istoric, de dragoste sau cu impact socio-politic.
Aşadar, festivalul a început de miercuri, 8 februarie, cu proiecția filmului De ce eu? (r: Tudor Giurgiu, 2015), inspirat din cazul procurorului Cristian Panait, intens mediatizat în 2002 din cauza sinuciderii acestuia, la doar 29 de ani, în timpul unor anchete care vizau jocuri de influență între colegi judecători și oameni politici ai vremii.
Astăzi, regizoarea Oana Giurgiu va prezenta documentarul Aliyah DadA, o proiecţie în semn de apreciere pentru primii evrei care au emigrat în Palestina, din satul Moinești, județul Bacău. Poveste însumează interviuri, amintiri, istorii individuale și fapte istorice, decupată și reconstituită din colaje, în stil dadaist. Prin această abordare, Oana Giurgiu a dedicat documentarul întemeietorilor mișcării Dadaiste, poeții Tristan Tzara și Marcel Iancu.
Totodată va avea loc şi un moment special dedicat celor doi artiști în cadrul festivalului, prin proiecția documentarului Tristan Tzara – Omul aproximativ (r: Ilinca Neagu, 2016), realizat de Institutul Cultural Român cu ocazia primei expoziții dedicată fondatorului Dadaismului, în 2015, la Muzeul de artă modernă și contemporană din Strasbourg.
Acest documentar conţine mai multe interviuri cu: Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, academicianul Eugen Simion, criticul literar Petre Răileanu, profesorul Marius Hentea, Robert Adam, directorul Institutului Cultural Român Bruxelles, Estelle Pietryzk, directoarea Muzeului de artă modernă și contemporană din Strasbourg, și curatorii expoziției, Serge Fauchereau și Henri Behar. Proiecția va avea loc duminică, 19 februarie, 12:30.
Actorul Mircea Diaconu (Filantropica) și regizorul Igor Cobileanski din Republica Moldova (Afacerea Est) vor discuta cu publicul prezent la premierele filmelor respective și îl vor introduce în universul cinematografic al „noului val” românesc.
De asemenea, va avea loc o sesiune de scurtmetraje care include: Annick (Bianca Sescu, 2015), animația La marée de Selkie (Dan Ene, 2015), 1969 (Alexandru Aurelian Ispas, 2013), Une Colline (Diana Munteanu, 2016) și I made you, I kill you (Alexandru Petru Badelita, 2016), va fi organizată sâmbătă, 11 februarie, în prezența tinerilor regizori Bianca Sescu și Dan Ene.
Potrivit ICR, acesta este programul săptămânilor filmului românesc:
Miercuri, 8 februarie, 20:00: deschiderea festivalului cu priecția filmului De ce eu? (2015), în prezența producătorului Oana Giurgiu
Joi 9 februarie, 20:P00: Aliyah DadA (2014), în prezența regizoarei Oana Giurgiu
Sâmbătă 11 februarie, 20:00: Secțiune scurtmetraje, în prezența regizorilor Bianca Sescu și Dan Ene
Marți 14 februarie 20:00: Filantropica (2002), în prezența actorului din rolul principal Mircea Diaconu
Sâmbătă 18 februarie, 20:00: Împărăteasa roșie – viața și aventurile Anei Pauker (2016), în prezența regizorului Radu Gabrea
Duminică 19 februarie, 12:30: Tristan Tzara – Omul aproximativ (Ilinca Neagu, 2016)
Duminică 19 februarie, 20:00: Afacerea Est (2016), în prezența regizorului Igor Cobileanski.