Cu şapte săptămâni înainte de summitul din Vilnius, Kiev-ul multiplică semnele binevoitoare pentru a semna un acord de asociere cu UE. Ironie a poveştii, artizanul acestei politici este chiar preşedintele Ianukovici, adeseori prezentat ca fiind pro-rus, scrie publica’ia lituaniană Veidas (Chipul). Confruntată cu presiunea politică şi economică rusă, puterea ucraineană s-a angajat pe calea unei ferme apropieri strategice cu UE. Guvernul a confirmat în unanimitate acordul de asociere şi de liber-schimb negociat deja cu UE. La începutul lunii septembrie, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici s-a adresat parlamentarilor pentru adoptarea textelor de lege necesare semnăturii şi ratificării acordului de asociere cu UE. Rada supremă s-a apucat imediat de lucru.
Cu zece ani în urmă, în epoca Revoluţiei Portocalii, nimeni nu s-ar fi gândit că Ianukovici şi principalul său sprijin financiar, cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, vor deveni „forţa motrice” spre UE. Fără nicio îndoială, motivul care a determinat aceste personaje să îmbrace acest rol nu este dat nici de alegerea valorilor civilizaţiei europene, şi nici măcar un semn de patriotism european, cu mai degrabă un amestec de interese pragmatice combinate cu un echilibru savant de costuri şi profituri.
Se spune chiar că astăzi grupurile de afaceri ale lui Rinat Ahmetov colaborează intens cu mariile companii europene influente, pentru ca acestea să facă, la rândul lor, presiune asupra guvernelor lor, ca să nu se opună semnării acordului de asociere cu Ucraina.
Viktor Fedorovici Ianukovici s-a pricopsit de acum înainte cu o nouă poreclă, Vector Fedorovici, ca o aluzie la discursurile sale, în care afirmă în permanenţă că Ucraine a ales deja vectorul integrării în Europa.
Oamenii de afaceri din Kazahstan şi Bielorusia vorbesc din ce în ce mai răspicat. În cadrul Uniunii Euroasiatice, întreprinderile ruseşti, incapabile de a concura cu societăţile moderne europene sau americane pe piaţa mondială, practică un protecţionism intern, îndepărtând de piaţă întreprinderile altor state membre ale Uniunii Euroasiatice, din acelaşi sector de activitate.
Problema are o importanţă majoră în Ucraina, căci aici întreprinderile sunt concurentele directe ale Rusiei, mai ales în sectorul agro-alimentar, chimic, al construcţiei automobile şi al metalurgiei.
Documentele de aderare la Uniunea euroasiatică nu garantează deloc furnizarea de resurse energetice la preţul practicat pe piaţa internă rusească
Un alt factor care reţine actualitatea elită politică şi economică în a se alătura direct Uniunii Euroasiatice este absenţa unei asigurări legale şi politice, al efectului adeziunii la acest bloc comercial, pe baza scăderii preţului gazului rusesc. Chiar dacă industria ucraineană este foarte dependentă de preţul gazului şi că, cel puţin teoretic, acesta este un mijloc de convingere rus foarte important în relaţiile cu Kiev, este evident că documentele de aderare la Uniunea euroasiatică nu garantează deloc furnizarea de resurse energetice la preţul practicat pe piaţa internă rusească. Aceasta nu poate fi decât o concesiune bilaterală a Rusiei, nicidecum consecinţa directă a unei aderări la Uniunea Euroasiatică.