Reprezentanții Casei regale vor participa, pentru prima dată după 73 de ani, la o slujbă oficiată la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. Principesa moştenitoare Margareta și principele Radu vor participa, sâmbătă, la ceremonia religioasă de luare a Luminii Sfinte în noaptea Învierii, condusă de Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove.
Reprezentanţii Casei Regale vor participa şi la slujba de Paşti, la biserica „Sfinții Petru și Pavel”, oficiată de Înalt Preasfinția Sa Petru, mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. Sâmbătă, principesa Margareta și principele Radu vor avea întâlniri cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, cu primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, precum și cu președintele Academiei de Științe a Moldovei, domnul academician Gheorghe Duca.
Ultima vizită a membrilor Casei Regale a României la Catedrala Mitropolitană a avut loc în octombrie 1942, când regele Mihai și Regina Elena au participat la slujba religioasă dedicată restaurării Catedralei.