Site icon TIMP ROMÂNESC

„De la Paganini la Piazzolla”, la Budapesta şi Seghedin

Foto: ICR

În perioada 12-14 aprilie 2018, ICR Budapesta organizează atât la Budapesta, cât şi la Seghedin două concerte intitulate „De la Paganini la Piazzolla”, avându-l ca protagonist pe chitaristul român Costin Soare.

Costin Soare este unul dintre cei mai apreciaţi şi activi artişti români, îmbinând în mod fericit o frumoasă carieră concertistică (chitarist şi lutist) cu cea pedagogică (profesor la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, Bucureşti şi profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), fiind, de asemenea, director artistic al Festivalului Internaţional „Serile de chitară”, manifestare de succes ajunsă la cea de-a șaptea ediție, în cadrul căreia concertează chitariști de top din întreaga lume.

Cu o experienţă de 5 turnee naţionale la activ („De la Bach la Beatles”/2017; turneul de promovare a CD-ului „Twenty Shades of Music” – alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu/2017; „Muzica în palatele României”/2016; „Armonii pascale”/2015 – alături de actriţa Daniela Nane; „Nocturne şi dansuri”/2013), două CD-uri, unul lansat în 2017, „Twenty Shades of Music”– alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, şi în 2014 un album solo  („Nocturne şi dansuri”). Membru permanent a două ansambluri camerale (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi de mezzosoprana Claudia Codreanu), chitaristul Costin Soare este un promotor neobosit al muzicii clasice de foarte bună calitate prin intermediul unui instrument a cărui voce intimă şi repertoriu sunt apreciate de publicul larg.

Pentru activitatea desfăşurată în 2016 (turneul Muzica în palatele României şi organizarea Festivalului Internaţional „Serile de chitară”, ediţia a VI-a), Costin Soare s-a numărat printre nominalizaţii secţiunii Muzică Clasică din cadrul Galei Premiilor „Matei Brâncoveanu” ale Fundaţiei Alexandrion.

Exit mobile version