Cei 84 de elevi şi profesori români de la şcolile şi liceele din regiunea Vidin care timp de două zile au vizitat regiunea Olteniei, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, au plecat în Bulgaria profund impresionaţi.
La Muzeul de Artă al Craiovei au putut admira colecţiile de icoane şi grafică românească, dar au fost uimiţi de colecţia impresionantă de pictură (Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Theodor Aman, Constantin Lecca) şi de cele şapte sculpturi de Constantin Brâncuşi expuse aici.
Muzeul Olteniei (cu cele trei secții: Științele naturii, Istorie şi Arheologie, Etnografie) a captivat total atenţia elevilor si profesorilor prin exponatele deosebite.
Duminică, în prima parte a zilei, la Târgu-Jiu au admirat sculpturile lui Constantin Brâncuşi expuse în parcul oraşului (Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului), iar după-amiaza, înainte de întoarcerea la Vidin, au vizitat Mânăstirea Tismana.
„Au fost impresonaţi! Atât copiii, cât şi persoanele mai în vârstă. La Muzeul Olteniei le-a plăcut tot, dar Planetariul cel mai mult. La Muzeul de Artă, când au văzut picturile lui Grigorescu, și-au adus aminte de ceea ce le-am predat la cursul de Civilizaţie şi Cultură Românească. Iar acum erau lângă ele, nu le vedeau în fotografii. La Târgu Jiu şi-au amintit de biografia lui Constantin Brâncuşi, aşa cum au învăţat la clasele pilot de limba română, suţinute prin intermediul Ministerului Românilor de Pretutindeni.
Dorim să mulţumim foarte mult Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni”, a spus, la finalul vizitei, profesorul Lucica Gheorghiev.