Site icon TIMP ROMÂNESC

Decalajul dintre legislația românească și cea europeană s-a mai redus. Mai sunt 13 restanțe

Comisia Europeană a dat publicităţii al 30-lea Raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE, în care evidențiază rezultatele obținute de statele membre în privinţa punerii în aplicare a dreptului Uniunii Europene, în 2012. Referitor la transpunerea tardivă a directivelor, rezultatele slabe înregistrate în anii trecuţi, la nivel european, s-au îmbunătățit în mod semnificativ. Procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor lansate ca urmare a transpunerii tardive a directivelor au vizat în principal domenii precum transporturi, sănătate şi consumatori, protecţia mediului, piaţa internă şi serviciile, anunță MAE.

La sfârşitul anului 2012, numărul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor aflate în curs s-a redus, cu 25 % în comparaţie cu anul precedent. Acest fapt se datorează, parțial, utilizării mai frecvente a modalităţilor de dialog sistematic cu Comisia Europeană precum și a altor mecanisme de soluționare a problemelor din domeniul pieţei interne (precum SOLVIT), care au scopul de a rezolva problemele și de a promova conformitatea.

Potrivit cifrelor Comisiei, cele mai multe cazuri de neîndeplinire a obligaţiilor au fost constatate în domeniile mediului, transporturilor, fiscalităţii şi pieţei interne şi serviciilor, acestea reprezentând împreună peste 60 % din numărul total al acţiunilor declanşate.

Cu privire la acţiunile pentru necomunicarea măsurilor de transpunere a directivelor, în 2012 Comisia a deferit 35 de cauze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, solicitând impunerea de sancţiuni financiare prevăzute de Tratatul de la Lisabona împotriva statelor aflate în culpă (Polonia – 10 cauze, Slovenia – 5 cauze, Ţările de Jos – 4 cauze, Finlanda – 4 cauze, Cipru – 3 cauze, Belgia – 3 cauze, Germania, Bulgaria, Slovacia, Luxemburg, Portugalia şi Ungaria -1 cauză, fiecare). Comisia a deferit Curţii doar 9 astfel de cauze în cursul anului 2011. Nicio acţiune nu a fost declanşată împotriva României în 2012.

Conform raportului, la sfârşitul anului 2012, România se situa la jumătatea clasamentului statelor membre în ceea ce priveşte transpunerea tardivă a directivelor, cu un număr de 13 directive pentru care nu au fost notificate măsurile naţionale de transpunere.

În raport cu media acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor declanşate de Comisie împotriva statelor UE, România s-a situat şi în acest caz, aproximativ la jumătatea clasamentului (al 16-lea stat din 27), regăsindu-se printre statele membre care depun eforturi pentru soluţionarea cât mai rapidă posibil a încălcărilor.

În anul 2012, Comisia a declanşat împotriva României 30 de noi acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor. Astfel, la sfârşitul anului 2012, erau în curs un număr de 44 de acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (mai puţine decât în 2011, când erau 47 de acţiuni), dintre care 31 priveau fie incompatibilitatea normelor juridice naţionale cu legislaţia UE, fie cazuri de aplicare incorectă, şi 13 priveau necomunicarea măsurilor de transpunere a directivelor UE.

Conform raportului, statele membre au în continuare de adoptat măsuri pentru a se conforma dreptului UE, însă acestea s-au arătat dispuse să soluţioneze problemele înainte de adoptarea de către Comisie a unor măsuri oficiale. În paralel cu scăderea numărului acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, a scăzut şi numărul de sesizări ale CJUE de către Comisie. Acest lucru se datorează şi unei bune cooperări între statele membre şi Comisie, primele depunând eforturi suplimentare pentru a se conforma dreptului UE, astfel încât „gardiana tratatelor” să fie convinsă că toate reglementările pe care le monitorizează se aplică în mod corect.

De la 1 ianuarie 2007 și până în prezent Comisia Europeană a declanşat împotriva României 425 de acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, dintre care 382 au fost clasate, iar într-o acţiune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat câştig de cauză României, declarând inadmisibilă acţiunea Comisiei.

La acest moment, sunt în curs 42 de acţiuni. Dintre acestea, 40 se află în faza precontencioasă şi 2 în etapa contencioasă. Cele mai multe acţiuni în curs privesc domeniile mediului şi fiscalităţii.

Dintre acţiunile pe marginea cărora autorităţile române au dialogat cu Comisia enumerăm proiectul de amenajare a plajei Sulina, interdicţia exportului de gaze, accesul la reţelele de transmitere a gazelor, transpunerea directivei privind reţinerea datelor, tratamentul fiscal al sediilor permanente ale societăţilor străine stabilite în România, protecţia găinilor ouătoare etc.

Până în prezent, nu a fost pronunţată nicio hotărâre de condamnare a statului român pentru încălcarea obligaţiilor care îi revin potrivit tratatelor.

Exit mobile version