Ïn baza Statutului şi cererilor scrise, sâmbătă, 1 iunie a.c., în sala de şedinţe a Primăriei oraşului Svilajnac (Serbia de Răsărit), s-a convocat cea de a II-a Adunare Extraordinară a Uniunii Românilor din Serbia (URS), la care a participat 64 de delegaţi, reprezentanţi ai asociaţilor/organizaţilor constitutive a URS-ului, oaspeţi şi reprezentanţi mass-media.
Potrivit unui comunicat de presă, pe ordinea de zi au figurat 5 puncte, ”fiecare având o importanţă majoră pentru etnicii români de pe întreg teritoriul Serbiei”. După stabilirea regulamentului de lucru, s-a trecut la alegerea preşedenţiei de lucru în componenţă – Jiva Momirovici, Octavian Suciu, Milan Micşa, Viorel Nicolaievici şi Anta Jurcon.
”Ordinea se zi a fost adoptată în unanimitate, iar Adunarea Extraordinară s-a desfăşurat după următorul program: Adoptarea hotărârii cu privire la cererile noilor asociaţii/organizaţii de aderare la Uniunea Românilor din Serbia, Adoptarea şi înaintarea Memoriului pentru introducerea programului preşcolar de pregătire obligatoriu în limba română (clasa zero) la Vârşeţ (Voivodina), Analiza situaţiei în cadrul minorităţii române din Serbia (Serbia de Nord-
Est, Timoc, Valea Moravei şi Voivodina) şi Restructurarea şi reorganizarea Uniunii Românilor din Serbia.
În baza cererilor scrise a două organizaţii, trimise Consiliului Director URS – Asociaţia Românilor Etnici „Dunărea” din Belgrad, preşedinte Dejan Markovici şi Asociaţia „Eudava Kladovo” din Cladova, preşedinte Zika Kržaljevici, au fost acceptate cu vot unanim cererile de aderare la alianţa Unică Românească, URS. La ora actuală URS-ul are în componenţă 18 organizații/asociaţii din Timoc şi Voivodina şi este cel mai important şi reprezentativ for al românilor din Serbia; Românii Independenţi din Serbia – Dr Dorinel Stan, Familia –Traian Trifu-Căta, Banatica – Octavian Suciu, Unirea Românilor – Ljubomir Brândușan, Renaşterea Românilor din Serbia – Vlada Savici, Iniţiativa Românilor din Serbia – Bojan Barbuţici, Centrul Cultural Informativ al Românilor din Serbia – Daniel Petkovski, Unirea Românilor din Serbia „Dunărea” – Bojko Stankovici, Agenţia pentru Infirmarea şi Documentarea Românilor – Zoran Sibinovici, Asociaţia pentru Tradiţia şi Cultura Românilor „Dunărea” – Tihan Matasarevici (suspendată 6 luni), KUD „Aleksa Nikolić” – Bane Kraciunovici, Curcubeul – Sasa Jovanovici, Podul lui Trăian – Anta Zurconu, Românii din Homolje – Saşa Jovanovici, Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia – Jivoslav Lazici, Românii Împreună – Jiva Momirovici.
Următorul punct, Adoptarea şi înaintarea Memoriului pentru introducerea programului preşcolar obligatoriu (clasa zero) în limba română la Vârşeţ, a fost adoptat în unanimitate şi urmează să fie depus Ministerului Educaţiei, Ştiinţei şi Dezvoltării Tehnologice de la Belgrad, Administraţei Şcolare de la Zrenjanin, Primăriei oraşului Vârşeţ şi corpului diplomatic românesc din Serbia. Memoriul este semnat de Asociaţia obştească „Românii Independenţi din Serbia” şi ”Uniunea Românilor din Serbia”. Preşedintele RIS, Dr Dorinel Stan a prezentat succint situaţia învăţământului românesc în municipiul Vârşeţ, precum şi necesitatea introducerii clasei zero în limba română la Vârşeţ.
La următorul punct pe ordinea de zi, Analiza situaţiei actuale în cadrul minorităţii române din Serbia, pe această temă au fost exprimate analize, opinii şi puncte de vedere de Jivoslav Lazici, Viorel Cioloca, Ljubomir Branduşan, Dorinel Stan, Octavian Suciu, Saşa Jovanovici şi Jiva Momirovici.
Adunarea Extraordinară a URS-ului s-a terminat cu ultimul punct pe ordinea de zi (Reorganizarea şi Restructurarea Uniunii Românilor din Serbia). În această ordine de idei, Dr
Dorinel Stan a expus noul concept de reorganizare şi restructurare a URS-ului, iar propunerea
Listei cu noua structură de conducere a alianţei, a fost acceptată în unanimitate.
Noua structură de conducere a URS-ului, cu mandat de doi ani (rotarea funcţiilor
Voivodina-Timoc), are următoarea componenţă:
Preşedinte: Octavian Suciu (Voivodina)
Primvicepreşedinte: Jivoslav Lazici (Timoc)
Vicepreşedinţi: Saşa Jovanovici (Timoc) şi Viorel Nicolaievici (Voivodina)
Secretar URS: Jiva Momirovici (Timoc)
Secţiunea Femei: Camelia Savici
Secţiunea Tineretului Român: Călin Iorga (Voivodina)
Coordonator direcţie Învăţământ: Cristian Tânţar (Voivodina)
Coordonator direcţie Culte: Anta Jurcon
Evenimentul a fost urmărit de Radio şi Televiziunea Voivodinei – programul în limba română, Radio şi Televiziunea Panciova, Glasul Cerbiciei – publicaţie de actualitate, cultură şi istorie a românilor din Serbia şi Petrovac Info.
Organizarea Adunării Extraordinare a URS-ului la Svilajnaţ, reprezintă primul eveniment românesc de amploare în istoria seculară a oraşului, care s-a desfăşurat în această aşezare din Serbia de Răsărit.
Uniunea Românilor din Serbia (URS) este nucleul puternic al societăţii civice româneşti din Serbia, care apără şi reprezintă interesele majore a celor peste 250.000 de români care trăiesc în Timoc şi Voivodina – Vocea Românească în Serbia”, se mai arată în comunicat.