În perioada 14 – 15 noiembrie 2019, România a organizat și a co-prezidat, împreună cu SUA și Polonia, Grupul de Lucru privind neproliferarea rachetelor balistice din cadrul Procesului Varsovia privind pacea și securitatea în Orientul Mijlociu. Co-președinții Grupului de lucru au fost Dan Neculăescu, secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe (din partea României), Christopher A. Ford, adjunct al secretarului de Stat al SUA pentru securitate internațională și neproliferare (din partea SUA), și Maciej Lang, subsecretar de Stat in Ministerul Afacerilor Externe (din partea Poloniei). La eveniment au fost prezenți peste 80 de participanți, din 30 de state.
Discuțiile din cadrul Grupului de Lucru au urmărit două direcții principale: analizarea aprofundată a riscurilor generate de proliferarea rachetelor balistice și identificarea metodelor de gestionare a acestor riscuri, prin măsuri concrete pe care statele din regiune le pot adopta în vederea consolidării neproliferării, creșterii transparenței și promovării de măsuri de creștere a încrederii. La finalul celor două zile de dezbateri a fost adoptată o declarație comună (https://www.state.gov/missile-proliferation-working-group-summary-statement/).
În intervenția sa, Dan Neculăescu a încurajat asocierea statelor din regiune la regimuri internaționale de neproliferare, precum Codul de Conduită de la Haga (HCoC) privind neproliferarea rachetelor balistice și a făcut un apel la implementarea Rezoluției 1540 a Consiliului de Securitate ONU, elaborată inclusiv cu o importantă contribuție din partea României.
În marja reuniunii Grupului de lucru, secretarul de Stat Dan Neculaescu a avut întrevederi bilaterale separate cu oficialii din SUA și Polonia. Discutiile cu interlocutorii american și polonez au vizat aspecte ale consolidării parteneriatului strategic, în special pe dimensiunea de securitate. Totodată, au fost abordate atat evoluțiile de securitate de pe flancul estic al NATO, în perspectiva reuniunii ministeriale aliate de săptămâna viitoare, cat si aspecte legate de cooperarea la nivel regional.
Ambii interlocutori au mulțumit României pentru implicarea activă în Procesul Varșovia, prin găzduirea, la București, a Grupului de Lucru pentru neproliferarea rachetelor balistice în Orientul Mijlociu, o dovadă a cooperării și coordonării foarte bune în format trilateral pe aspecte ce țin de securitatea internațională.
Procesul Varșovia este un format de dialog care vizează mai multe problematici relevante pentru securitatea Orientului Mijlociu (combaterea terorismului, securitatea aviatică și maritimă, securitate energetică, drepturile omului, refugiați securitate cibernetică, neproliferare). Formatul a fost lansat în februarie 2019, de către SUA și Polonia. Reuniunile Grupurilor de Lucru sunt găzduite de statele interesate, care dețin expertiză în evoluțiile din regiune sau în tematicile enunțate. Evenimentul de la București a fost al cincilea Grup de Lucru organizat în acest format.