Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a organizat, în perioada 18 – 20 septembrie 2015, o reuniune informală cu miniștrii justiției din Austria, Slovacia, Serbia și Rep. Moldova. Pe parcursul reuniunii, la București și Tulcea, au avut loc întâlniri în format bilateral și multilateral, potrivit www.promptmedia.ro.
”Reuniunea a fost un foarte bun prilej pentru discuții pe teme importante care vizează justiția, dar și problemele cu care se confruntă în această perioadă zona central și est-europeană. Este un format informal, în care reunim atât state membre ale Uniunii Europene, cât și state candidate sau state partenere, fiecare împărtășind experiența proprie în domenii cheie. Acest format de discuții creează o foarte bună oportunitate pentru statele candidate la aderare și statele partenere, pentru că pot beneficia de experiența altor state în stabilirea priorităților și pașilor de urmat în vederea aderării la U.E. sau al consolidării parteneriatului cu Uniunea Europeană. România sprijină în mod ferm parcursul european al Republicii Moldova; de asemenea, România sprijină aderarea Serbiei la Uniunea Europeană. Este în interesul nostru ca aceste state să progreseze cât mai rapid și să fie cât mai repede integrate în marea familie europeană. Problemele la zi nu au permis tuturor statelor invitate să participe, dar acest format va fi continuat și dezvoltat. Prin Declarația de la Sulina cele cinci state invită toate țările riverane Dunării să dea noi valențe cooperării judiciare și multiculturale. De asemenea, miniștrii prezenți au fost de acord să permanentizăm o formă de cooperare rapidă la care să invităm toate aceste state”, a declarat ministrul Robert Cazanciuc.
”Convins fiind că toate problemele cu care se confruntă, acum și în viitor, țările noastre pot fi rezolvate doar prin aplicarea legii și a principiilor umanitare pe baza valorilor noastre europene comune, miniștrii de Justiție din țările riverane Dunării declară că se vor întâlni informal, o dată pe an, pentru consolidarea cooperării. Aceasta declarație a fost inspirată de Sulina, oraș situat în Delta Dunării din România, unde în mod tradițional trăiesc împreună, în mod pașnic, oameni de diferite naționalități și religii, respectând demnitatea umană, ceea ce face din această regiune un simbol al păcii, cooperării și solidarității. De aceea aceasta declarație se numește Declarația de la Sulina și ea trebuie reînnoită în fiecare an de toți miniștrii din țările riverane Dunării,” a declarat ministrul austriac al Justiției, Wolfgang Brandestetter.
În cadrul uneia dintre sesiunile de lucru, celor cinci miniștri le-a fost prezentat un proiect de reintegrare socială a deținuților finanțat prin Mecanismul financiar norvegian. Proiectul, care beneficiază de implicarea multiplului campion olimpic și mondial, Ivan Patzaichin, presupune calificarea în construcții ecologice a mai multor deținuți de la Penitenciarul Tulcea, Secția Chilia, precum și construirea a cinci case ecologice care vor găzdui ateliere în care 70 de deținuți vor fi instruiți să practice meșteșuguri tradiționale.