O delegație din Turcia condusă de Seyfullah Hacımüftüoğlu, Secretar General al Consiliului Securității Naționale, a realizat o vizită la MAI, pentru un schimb de opinii consistent cu privire la provocările curente în domeniul afacerilor interne, inclusiv la nivel regional, cu accent pe situațiile de urgență, protecția frontierelor și combaterea migrației ilegale, cooperare în domeniul Jandarmeriilor și cea polițienească, anunță MAI.
În vederea creșterii rezilienței statale ținând cont de mediul de securitate regional, partea turcă a confirmat interesul pentru realizarea unei bune coordonări la nivel strategic și a fost reiterat angajamentul ambelor părți de a intensifica eforturile pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere și a migrației ilegale, precum și pentru asigurarea securității sporite la Marea Neagră.
În ceea ce privește domeniul situațiilor de urgență, a fost evidențiată cooperarea solidă și susținerea reciprocă în momentele de criză, precum și determinarea pentru aprofundarea și dezvoltarea acesteia.