Delegații de Tineret ai României la Națiunile Unite, sprijiniți de Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Studenților din România și Asociația Tineretul ONU din România lansează chestionarul privind prioritățile tinerilor din România pentru Agenda ONU de Dezvoltare post-2015, ce vor fi promovate în cadrul celui mai înalt forum politic internațional, Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în octombrie 2013, la New York.
Chestionarul se adresează tinerilor români cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani, din mediul rural și urban și are ca principale obiective următoarele: măsurarea gradului de cunoaștere a valorilor și activităților ONU; identificarea priorităților, problemelor și realizărilor tinerilor din România și modalitățile prin care aceștia ar promova Programul Delegat de Tineret al României la Națiunile Unite în grupul țintă.
Pe fondul mesajului transmis de către Bank Ki-Moon, Secretarul General al ONU, cu ocazia zilei internaționale a tineretului, potrivit căruia generația tânără actuală este cea mai numeroasă din istorie și care încă se luptă cu probleme ca subsalarizarea și nivelul record al ratei șomajului, Delegații de Tineret ai României la ONU lansează prezenta campanie de sondare.
Chestionarul poate fi completat în perioada 25 septembrie – 4 octombrie 2013.
Rezultatele sondajului vor constitui puncte de plecare în construirea discursului ce urmează a fi susținut în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite, în octombrie 2013, de către cei doi Delegați de Tineret, Eliza Chirilă și Cosmin Chiriță.
Programul „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite” este unic prin faptul că le oferă tinerilor din statele membre ale ONU posibilitatea de a lua parte la procesul de luare a deciziilor la nivel internaţional. Astfel, statele membre au posibilitatea de a include tineri în delegaţiilor lor naţionale. În ţara noastră, programul este organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi de Ministerul Afacerilor Externe. La New York, delegaţii beneficiază de sprijinul Misiunii României pe lângă Naţiunile Unite.
În urma procesului de selecție și a dezbaterii finale care s-a încheiat marţi, 27 august 2013, au fost desemnaţi câştigătorii pentru mandatul 2013-2014 – Eliza Chirilă și Cosmin Chiriță.
Eliza Chirilă este o tânără care a pășit pentru prima dată în lumea voluntariatului în 2006, dezvoltând și coordonând în tot acest timp o gamă vastă de proiecte naționale și internaționale pentru structurile din care a făcut parte. În prezent este președintele CS-URA – Clubul Studenților din Universitatea Româno-Americană și Director Național Relații Internaționale al Uniunii Studenților din România. Experiența dobândită în lucrul cu tinerii și conferințele internaționale la care a participat au recomandat-o pentru câștigarea mandatului 2013-2014 de Delegat de Tineret al României la ONU.
Cosmin Chiriță, este fost prim-vicepreședinte al Asociației Tineretul ONU din România, trainer și actualmente colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Acesta deține o vastă experiență în formarea tinerilor și organizarea și coordonarea de proiecte de tineret. Totodată, a fost implicat activ în domeniul politicilor de tineret, iar această experiență l-a ajutat sa fie desemnat Delegat de Tineret al României la Naţiunile Unite, pentru mandatul actual.
Cei doi Delegați vor realiza consultări cu tinerii, în București și în teritoriu și vor organiza diverse evenimente pe problematici de tineret, precum și campanii prin care să promoveze valorile Organizației Națiunilor Unite. Primele lor activități vor fi reprezentate de întâlniri cu liderii organizațiilor de resort din întreaga țară, urmate de o deplasare la New York, pentru a participa la lucrările ONU.