În cadrul celei de a treia ediţii a expoziţiei gastro-culturale Ozosep, care se va desfăşura în perioada 24-25 ianuarie, bucureştenii vor avea ocazia să aprecieze delicatesele secuieşti pregătite din ingrediente natrale, după reţetele bunicilor, să testeze produsele cosmetice naturale sau să descopere lumea colorată a obiectelor artizanale. Producătorii vor expune de asemenea şi faimoasele jucării din lemn, dar şi hainele create în stil tradiţional.
La expoziţia din curtea interioară a Institutului Balassi – Institutul Maghiar din București, 400 de porții de gulaș alături de vin fiert, ceai cald și bere artizanală din Miercurea Ciuc, dar şi un atelier artizanal destinat copiilor într-o sală special amenajată în clădirea Institutului vor fi surpriza pentru români.
Având în vedere succesul ediţiilor precedente, cu această ocazie numărul producătorilor autohtoni este în creştere, ceea ce înseamnă şi extinderea gamei de produse expuse spre vânzare la evenimentul gastro-cultural.
Ozosep înseamnă produse natural 100%, kürtős, delicatese din cărnuri, păstrăv, brânzeturi, produse apicole, pâine de casă, pălincă, bere artizanală, dulceţuri, siropuri naturale şi alte bunătăți, specialități de ceaiuri, jucării din lemn, cosmetice naturale, haine tradiționale și produse din ceramică.