Site icon TIMP ROMÂNESC

Demersuri pentru o lege privind libertatea, pluralismul și independența presei în UE

Ambasadorii statelor membre ale UE au convenit asupra poziției Consiliului cu privire la o nouă lege privind libertatea, pluralismul și independența presei în UE.

Actul european pentru libertatea presei (EMFA) va stabili un cadru comun pentru serviciile media de pe piața internă a UE și va introduce măsuri pentru protejarea jurnaliştilor și a furnizorilor de mass-media de interferenţa politică, facilitând totodată operarea acestora peste graniţele interne ale UE.

”Libertatea presei este fundamentală pentru societatea democratică, dar se confruntă cu amenințări tot mai mari, atât din interiorul UE, cât și din străinătate.

Poziția Consiliului cu privire la EMFA consolidează protecția furnizorilor de media și a surselor acestora și conferă autorităților naționale de reglementare mai multă responsabilitate pentru cooperarea și consilierea Comisiei cu privire la buna funcționare a pieței interne a serviciilor media, asigurându-se totodată că peisajul media unic din fiecare stat membru poate continua să prospere”, a declarat Parisa Liljestrand, ministrul suedez al Culturii.

Regulamentul propus răspunde preocupărilor UE cu privire la politizarea mass-media, lipsa de transparență a proprietății mass-media și a alocării publicității de stat către furnizorii de servicii media.

Acesta urmărește să pună în aplicare garanții pentru combaterea interferenței politice în deciziile editoriale, atât pentru furnizorii de servicii media privați, cât și pentru cei publici, pentru a proteja jurnaliștii și sursele acestora și pentru a garanta libertatea și pluralismul presei.

EMFA se bazează pe prevederile Directivei privind serviciile media audiovizuale (AVMSD) din 2018, în special prin propunerea unui nou Consiliu european pentru servicii media care să înlocuiască grupul autorităților de reglementare (ERGA) înființat în temeiul AVMSD.

Consiliul va fi compus din autoritățile media naționale și va sfătui și sprijini Comisia pentru a promova aplicarea consecventă a prevederilor cheie ale noii legi în toate statele membre, inclusiv prin furnizarea de avize și ajutând Comisia să elaboreze orientări.

Mandatul Consiliului menține obiectivele propunerii Comisiei, asigurând totodată că noua lege este în concordanță cu legislația UE existentă, respectă competențele naționale în acest domeniu și atinge echilibrul între armonizarea necesară și respectarea diferențelor naționale.

Poziția Consiliului

Președinția Consiliului are mandat de negociere cu Parlamentul European după ce acesta și-a stabilit poziția cu privire la regulamentul EMFA. Comisia, Consiliul și Parlamentul au în vedere încheierea negocierilor privind regulamentul EMFA înainte de viitoarele alegeri pentru Parlamentul European.

Libertatea și pluralismul presei sunt consacrate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, rapoarte recente ale Comisiei și ale Monitorului pluralismului media au evidențiat o serie de preocupări în UE cu privire la probleme precum politizarea mass-media, transparența proprietății mass-media și independența autorităților de reglementare a mass-media.

La 16 septembrie 2022, Comisia și-a publicat propunerea de regulament de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile media pe piața internă. Propunerea EMFA stabilește noi reguli pentru a proteja pluralismul și independența mass-media în UE.

Elementele cheie ale noii legislații includ:

Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) respinge ferm poziția Consiliului UE cu privire la Actul European pentru Libertatea presei (EMFA) și denunță o lovitură adusă libertății presei, argumentând că o astfel de legislație ar pune și mai mult în pericol jurnaliştii și sursele lor.

EFJ pledează pentru o reglementare puternică și eficientă pentru a răspunde numeroaselor amenințări la adresa libertății presei în UE.

 

 

Exit mobile version