Site icon TIMP ROMÂNESC

Deputaţii vizitează comunitatea românească din Italia (VIDEO)

O delegație a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputaţilor – compusă din compusă din vicepreşedinţii Boboc Valentin Gabriel, Caloianu Mario-Ernest şi deputatul Mihai Aurelian – va merge, în perioada 17 – 20 septembrie, în Italia, într-o vizită oficială.

Pe agenda delegaţiei se află o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai Tribunalului pentru minori din Roma, reprezentanţi ai Ambasadei şi Secţiei Consulare, precum şi cu membrii ai Departamentului pentru șanse egale din cadrul Guvernului Italian. De asemenea, membrii delegaţiei, vor avea întrevederi cu Şeful Departamentului politici sociale şi locative din cadrul Primăriei Roma, cu membrii ai comunităţii româneşti, reprezentanţi ai presei româneşti, precum şi cu reprezentanţi ai bisericilor româneşti din Italia.

De asemenea, pe 20 septembrie, membrii delegaţiei vor participa la Sfânta Liturghie oficiată la Episcopia Română din Italia.

    În cadrul vizitei parlamentarii vor avea discuţii cu autorităţile italiene în care vor fi analizate problemele comunităţii româneşti, situaţia maşinilor cu numere româneşti incediate, intergarea românilor pe piaţa muncii, dar şi problematica femeilor românce.

Românii din Italia reprezintă cea mai numeroasă comunitate de români din Europa şi în baza dialogului pe care îl vom avea cu preprezentanţii Primăriei din Roma va trebui să venim cu soluţii pentru a atrage şi rezultate pentru situaţia românilor din Italia”, a declarat,  pentru TIMP ROMÂNESC, deputatul Mihai Aurelian.

Exit mobile version