Deputatul Aurelian Mihai: ”Bucuria Învierii să aducă tuturor liniște sufletească de care au atâta nevoie”
A.R.
”Urez tuturor românilor aflați departe de casă, ca bucuria Învierii să aducă tuturor liniște sufletească de care au atâta nevoie”, este mesajul de Paști al deputatului de Diaspora Aurelian Mihai.
”Ca român care a trăit în diaspora unsprezece ani, bucuria sărbătoririi Sfintelor Paști, de cele mai multe ori era marcată de dorul față de părinții aflați la mii de kilometri depărtare, dar am trăit cu speranța că Dumnezeu își va întoarce fața către încă un român aflat departe de țara lui. Și nu am deznădăjduit, iar Dumnezeu a făcut în așa fel ca anii în care trăiam ca imigrant în Madrid, încă neavând acele acte de ședere și permisul de muncă, acei ani să treacă mai ușor, iar participarea la slujbele de Înviere mă emoționa atunci când mă aflam alături de mii de români în rugăciune, amintindu-mi destul de des de anii copilăriei când mergeam alături de părinți, vecini și prieteni către biserică. Ca multor români din străinătate, mi se umplea inima de dor de aproape tot ce însemnau oamenii și locurile pe care le cunoșteam de acasă! Știu că aceste sentimente sunt încercate și acum de milioane de alți compatrioți care trăiți departe de România …
Despre suferința noastră, a celor care cunoaștem viața în diaspora, trebuie să fie conștienți mulți, mulți dintre cei care ignora și fenomenul și dăruirea, dar și drama a milioane dintre ai noștri. Am convingerea că nu există altă opțiune decât aceea de a ne respecta și a fi uniți ca națiune, oriunde ne-am afla”, mai scrie parlamentarul.