Site icon TIMP ROMÂNESC

Deputatul Codreanu cere convocarea plenului Parlamentului pe tema noii Legi a Educației din Ucraina

Constantin Codreanu a declarat, marți, într-o conferință de presă, că noua lege a Educației adoptată de Rada Supremă a Ucrainei, prin articolul 7, duce la „lichidarea metodică și sistematică a învățământului în cazul minorităților care studiază în limba maternă, respectiv și în cazul minorității românești din Ucraina”.

„Un aspect foarte important îl reprezintă reciprocitatea. Trebuie să insistăm în ceea ce priveşte drepturile românilor noştri  în orice stat unde sesizăm că există probleme. În Ucraina această problemă a devenit vitală, educaţia fiind instrumentul de bază atunci cănd vorbim de identitate naţională. Mă adresez conducerii celor două Camere ale Parlamentului și le cer convocarea unei ședințe de urgență pentru a avea o poziție extrem de clară a Parlamentului României pe marginea acestui subiect. Ne uităm în stânga, ne uităm în dreapta, vedem cum reacționează Ungaria, care a spus foarte clar că retrage orice sprijin pe plan internațional pentru Ucraina. Noi avem, din păcate, restanțe în a ne exprima foarte clar și răspicat. Sper să avem această declarație comună pe care să o adoptăm într-o şedință comună a celor două Camere ale Parlamentului și vom urmări cu maximă atenție tot ce înseamnă această abordare a legii. Legea nu a intrat în vigoare, ea urmează sau ar trebui să fie promulgată de președintele Poroşenko, sperăm că vom reuși să împiedicăm acest lucru și să revenim la normalitate”, a subliniat Codreanu în cadrul conferinţei.

Potrivit deputatului, este imperios necesar ca România să adopte poziţie comună (ONG-uri, asociaţii, şi autorităţi) în cazul acestei legi. „Trebuie să utilizăm instrumentele internaţionale, să sesizăm oficial  Înaltul Comisariatal Drepturilor Omului, Secretariatul General al ConsiliuluI European, dar şi restul instituţiilor care sunt abilitate şi au un cuvânt de spus în această problemă. Să nu uităm că există şi o comisie bilaterală româno – ucraineană, care îşi va desfăşura lucrările inclusiv  luna aceasta”, a spus acesta.

În opinia sa, această temă a lichidării învățământului de limbă română din Ucraina trebuie să fie cap de listă pe agenda Președintelui României cu ocazia apropiatei vizite oficiale la Kiev,  prin intermediul căreia să adopte o poziţie  foarte clară în sensul nepromulgării acestei legi.

„Vom avea mâine o declarație de la tribuna Parlamentului pentru că subiectul nu merită neglijat sau tratat cu dezinteres, dimpotrivă, este un subiect care trebuie tratat cu maximă atenție, un subiect care impune și anumite note mai puțin diplomatice, pentru că acest articol 7 din legea Educației adoptat de Rada supremă de la Kiev este o provocare”, a mai menționat Codreanu.

Totodată, potrivit deputatului, minoritatea românească din Ucraina este o victimă colaterală, deoarece acest „demers geopolitic” vizează în special şcolile cu predare în limba rusă.

“Este evident că minoritatea românească din Ucraina este o victimă colaterală în ceea ce unii au catalogat deja un demers geopolitic din partea Ucrainei. Aceasta vizează în special şcolile cu predare în limba rusă. În acelaşi timp, acest demers îi oferă Kremlinului  un nou argument de a rămâne prezent în această regiune şi de a acuza statul ucrainean de demersuri anti-democratice”.

Exit mobile version