Site icon TIMP ROMÂNESC

Deputatul Constantin Codreanu cere extinderea organigramei MRP și creșterea bugetului

foto:promptmedia

Miercuri, 19 decembrie, deputatul Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a prezentat în Camera Deputaților, prioritățile sale politice pentru 2019 privind sprijinul românilor de pretutindeni.

Suntem la sfârșit de an, încheiem o sesiune parlamentară, iar faptul ne oferă prilejul fixării priorităților pentru sesiunea următoare. În calitate de președinte al Comisiei pentru Comunitățile de români din afara granițelor țării îmi exprim speranța că în anul post-Centenar 2019 membrii corpului nostru legiuitor vor reuși să manifeste solidaritate națională exemplară, să răspundă așteptărilor milioanelor de români din comunitățile istorice și diaspora”, se arată într-un comunicat de presă.

Printre temele pe care Codreanu le-a lansat pentru a fi preluate pe agenda parlamentară și guvernamentală se află creșterea bugetului Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) la 100 de milioane de lei, comparabil cu fondurile alocale Departamentului Relații Interetnice, suplimentarea organigramei MRP prin angajarea de personal, modificarea legislației electorale în sensul majorării numărului de parlamentari care să-i reprezinte, în viitorul Legislativ pe românii din Republica Moldova și diaspora.

În ceeace privește demersurile guvernamentale în problematica românilor din afara granițelor țării, deputatul Codreanu readuce în atenție ideea înființării, la Chișinău, a unui Fond de Investiții pentru Republica Moldova dublarea număruui de angajați care lucrează la  Autoritatea Națională pentru Cetățenie pentru accelerarea procesului de redobândire a cetățeniei române de către cei născuți cetățeni români și urmașii acestora.

Exit mobile version