Acasă Alte comunitati Deputatul Maria Grecea: Chiar dacă Norvegia nu este stat al Uniunii Europene,...

Deputatul Maria Grecea: Chiar dacă Norvegia nu este stat al Uniunii Europene, trebuie să respecte drepturile fundamentale ale cetăţenilor români

Deputatul Maria Grecea, membru al Comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, face parte din delegaţia care în aceste zile se va întâlni, la Oslo, cu autorităţile norvegiene, pentru a discuta „cazul Bodnariu“. Aceasta consideră că Barnevernet, instituţia norvegiană similară Protecţiei Copilului de la noi, „este una care ridică mari semne de întrebare“, de aceea Grecea spune că va încerca să afle în întâlnirile cu omologii din Parlamentul norvegian şi cu membrii Guvernului, principiile după care se ghidează această instituţie.
„Vom organiza o întâlnire cu autorităţile locale, după care vom avea întâlniri cu demnitarii din Oslo. Mi-aş dori să discut şi cu copiii care au fost luaţi din mijlocul familiilor, să văd ce condiţii le sunt oferite, dar şi modul în care li se asigură consilierea psihologică. Voi încerca totodată să înţeleg principiile după care funcţionează Barnevernetul norvegian, o instituţie care ridică mari semne de întrebare. (…) Chiar dacă Norvegia nu este stat al Uniunii Europene, trebuie să respecte drepturile fundamentale ale cetăţenilor români. România, prin instituţiile fundamentale, are datoria să îşi apere cetăţenii, indiferent de statul în care aceştia se află temporar”, a spus Maria Grecea, citată de monitorulexpres.ro.
Deputata a subliniat că situația familiei Bodnariu nu este singulară și a reamintit cazul familiei Rădulescu care, în urmă cu patru ani, a rămas fără cei cinci copii.