Deputatul de Diaspora Mihai Aurelian consideră oportună implicarea Bisericii Ortodoxe Române și începerea demersurilor pentru amenajarea unor cimitire ortodoxe românești în comunitățile din afara granițelor unde numărul românilor este ridicat.
Deputatul spune că ideea i-au fost sugerată chiar de românii care trăiesc și muncesc în afara granițelor, care i-au ridicat această problemă de mai multe ori.
”Avem această problemă, a românilor decedați în străinătate și ale căror repatriere nu poate fi susținută de statul român. Avem un număr foarte mare de români care s-au stabilit în străinătate, mai ales Spania și Italia. De asemenea, în aceste comunități există un număr important de familii mixte. Ar trebui să ne gândim că foarte mulți dintre acești români nu se vor mai întoarce în țară și că au această problemă în comunitatea în care s-au stabilit. Statisticile oficiale ne arată că, anual, în medie, 2.500 de români mor, din păcate, în străinătate. Dar aceste statistici nu oferă imaginea exactă a acestei situații. Dacă statul român nu discpune de sumele necesare pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite, atunci poate că ar trebui să ne gândim să sprijim altfel aceste familii, iar înființarea unor cimitire românești poate fi o soluție”, a declarat deputatul pentru www.viitorulilfovean.ro/timpromanesc.
Deputatul a adăugat că, ulterior, în timp, familiile ar putea opta pentru repatrierea osemintelor, dacă doresc acest lucru.
Parlamentarul a mai precizat că, din discuțiile pe care le-a avut cu diverse autorități locale din colegiul său, a ajuns la concluzia că există deschidere față de o asemenea soluție.