România are un interes deosebit asupra cazurilor familiilor de români care au copiii daţi la familii surogat în Norvegia, a declarat deputatul Mircea Dolha în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc astăzi la Palatul Parlamentului.
Reamintim că membrii Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputatilor din Parlamentul României s-au autosesizat în cazul familiilor Bodnariu şi Nan, căreia autorităţile norvegiene le-au luat copiii. Astfel, o delegaţie compusă din deputaţii Mircea Dolha, Ovidiu Iane, Maria Grecea şi Mircea Lubanovici va efectua o vizită de lucru în Norvegia pentru a discuta cu autorităţile cazurile familiilor de români.
“Delegaţia pe care o voi conduce în Regatul Norvegiei va fi prezentă pe parcursul a trei zile, 19 – 21 ianuarie , la Oslo. Miercuri ne vom deplasa la familia Bodnariu pentru că ne dorim să luam contact inclusiv cu vecinii acestora pentru a afla adevărul. Am constatat, cu nemulţumire, că există un zid sau o barieră extrem de groasă ridicată între comunicarea părţii norvegiene şi noi, toţi cei care am vrut mai multe informaţii. Vrem să aflăm doar adevărul! Nu mergem să acuzăm nici Autoritatea Copilului de acolo, nici familia Bodnariu, ci să ne asigurăm că s-au respectat toate normele legale în astfel de cazuri. Trebuie să ştim dacă aceşti cetăţeni sunt bine reprezentaţi”, a subliniat Mircea Dolha.Acesta a precizat că membrii delegaţiei româneşti vor folosi un limbaj pragmatic şi direct în discuţiile cu omologii norvegieni şi instituţiile de resort.
De asemenea, vicepreşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a anunţat că pe agnda vizitei de lucru figurează şi întâlniri cu Erlend Wiborg, prim-vicepreşedinte al Comitetului Permanent pentru Muncă si Afaceri Sociale al Parlamentului norvegian, cu membrii acestui comitet, cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Norvegia la Ambasada României, cu Ulf Leirstein,preşedintele grupului de prietenie România – Norvegia din Parlamentul de la Oslo, precum şi cu Tore Hattrem, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Norvegia: “Ne bazăm foarte mult pe sprijinul colegilor parlamentari norvegieni care trebuie să înţeleagă că noi vrem doar ca Parlamentul norvegian să armonizeze legislaţia cu cea europeană”.
Deputatul a mai declarat astăzi că în ceea ce priveşte cazul familiei Nan, dacă nu se va reuşi rezolvarea situaţiei, aceştia sunt de acord să se ceară oficial repatrierea întregii familii în România: “Această familie a ajuns deja la al treilea apărător, acesta fiind plătit tot de statul norvegian. Noi mergem acolo să afăm adevărul şi să ştim că aceşti copii nu sunt despărţiţi, aşa cum se întâmplă acum. Ştim că în cazul familiei Bodnariu copiii sunt împărţiţi la două familii surogat de norvegieni. Acest lucru nu mai poate să fie tolerat!”.
Cei patru deputaţi români vor încerca să afle şi adevărul susţinut de reprezentanţii şcolilor la care copiii acestor familii învaţă, dar şi să se asigure ca drepturile cetăţenilor români nu au fost încălcate pe parcursul demersurilor norvegiene: “ Din discuţiile cu autorităţile norvegiene trebuie să aflăm adevărul pentru că nimeni nu poate să intervină aşa cum o putem face noi în calitate de parlamentari. Vom cere în mod expres să ni se arate şi dovezi ale faptelor românilor şi , în plus, vom cere şi repatrierea acestora daca este nevoie. Vom lua astfel de decizii după ce vom afla adevărul în întregime. Nu mergem acolo doar pentru familia Bodnariu sau pentru familia Nan, mergem pentru toate familiile de români care se află în această situaţie. Deja sunt 7 cazuri de care ştim oficial că li s-au luat copiii. Vom încerca să vorbim la şcolile unde învaţă aceştia, cu vecinii şi cu cei care pot să ne ofere detaliile acestor cazuri.”