Muzeul Național de Istorie a României anunţă deschiderea microexpoziţiei temporare „De la diligență la clasor”, ce valorifică o parte din colecția filatelică a muzeului. Proiectul va fi accesibil publicului, începând cu data de 20 mai 2022, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.
Expoziția prezintă lumea fascinantă a timbrelor, de la povestea primelor mărci poștale, până la pasiunea unor întregi generații. Dincolo de filele clasorului, se află o întreagă lume a artiștilor, a scrisorilor, a celor care le-au mânuit cu grijă. Timbrele transmit deopotrivă povestea realizării obiectelor, dar reprezintă și o oglindă a timpurilor în care au fost create. Acestea ne demonstrează, pas cu pas, modul în care o idee poate deveni un simbol, cu scopuri funcționale, care transformă plata unei taxe poștale într-un prilej de a dezvolta o nouă pasiune.
Timbrele reprezintă o formă de evadare, o călătorie imaginară, o fereastră către lume. Mărcile poștale au avantajul de a folosi un limbaj universal: imaginea – aceasta este sugestiv reprezentată prin intermediul Colecției Filatelice a României, care cuprinde timbre românești și străine, dar și efecte poștale (machete și modelare).
Timbrele românești ne oferă prilejul de a descoperi fiecare pas din spatele unei emisiuni poștale: de la documente și interpretările artiștilor cu privire la subiect, transformarea în machete și probe de culoare, primirea bunului de tipar, iar la final, cu ajutorul matriței, tipărirea colilor de timbre, ce vor însoți corespondența și vor fi păstrate cu grijă peste timpuri. Timbrele străine ne poartă prin evenimentele importante ale istoriei, prin schimbările pe care secolul XX le aduce, dar și prin particularitățile fiecărei națiuni.
În spatele acestor obiecte mici, a existat un întreg univers al oamenilor care au trimis scrisori și al celor care le-au mânuit cu grijă și au făcut posibilă apropierea gândurilor. Dintre aceștia, îi putem menționa pe surugii, care călătoreau în condiții dificile și își dedicau o mare parte din timp activității de transport în siguranță a corespondenței. La un secol de la apariția primelor mărci poștale românești, au fost refăcute vechile trasee ale surugiilor în diligență și a fost prezentată întreaga lume din spatele unui obiect atât de mic. Expoziția readuce în fața publicului filmele realizate în 1958, păstrate pe vechi role de film, ce au fost digitizate.
Timbrele au reprezentat, de asemenea, pasiunea unor generații chiar și în perioadele dificile, fiind o formă de evadare. De la portretul regelui Mihai, care nu era menționat în albumele de filatelie, dar era colecționat cu pasiune, până la plicurile filatelice cu premii care reprezentau bucuria fiecărui pasionat, timbrele au fost mijlocul prin care copiii puteau evada în spații și timpuri fascinante, într-un regim care își propusese ca fiecare imagine să fie parte a propagandei.
Publicul va putea admira costume de surugii, o machetă a unei stații de poștă, machete de mărci poștale, dar și instrumente care permit celor pasionați să studieze aceste mici fragmente de istorie. Cei mici vor avea ocazia de a-l descoperi pe micul surugiu.
Microexpoziția va putea fi vizitată la MNIR de miercuri până duminică, între orele 10ꓽ00 – 18ꓽ00.