Acasă Cultura / Culte Desenele copiilor români din Danemarca, premiate

Desenele copiilor români din Danemarca, premiate

Copiii români cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, rezidenți în Danemarca, s-au înscris până în 28 mai, la concursul de desene pe tema Zilei Internaționale a Copilului, organizat de Ambasada României la Copenhaga, în parteneriat cu Școala Românească și Asociația de Prietenie Româno-Daneză.

Desenele au fost trimise pe adresa Ambasadei, iar organizatorii vor selecta și premia cele mai reușite desene, pentru care vor acorda trei premii și cinci mențiuni.

Ceremonia de premiere se va desfășura la 31 mai, la sediul Școlii Românești din Copenhaga, unde vor putea fi vizionate toate lucrările din concurs.

În marja acestui eveniment și în contextul celebrării Zilei Internaționale a Copilului, cursanții Școlii Românești din Copenhaga intenționează să organizeze recitaluri de cântece românești și poezii, precum și competiții sportive ale copiilor prezenți.