Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a primit luni, 31 iulie, la sediul M.Ap.N., vizita ambasadorului Republicii Franceze la în România, Michèle Ramis. Cei doi oficiali au discutat despre cooperarea bilaterală, precum și la nivelul Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene, apreciind legăturile solide dintre România şi Franţa și subliniind atenţia specială acordată dialogului politico-militar.
Astfel, a fost exprimată necesitatea intensificării colaborării în domeniul apărării, inclusiv în context aliat și în cadrul UE, în vederea asigurării unui răspuns coerent şi adecvat provocărilor şi ameninţărilor actuale la adresa securităţii euro-atlantice.
Ministrul Adrian Țuțuianu a evidenţiat importanţa continuării demersurilor aliate în vederea implementării cu succes a tuturor măsurilor agreate la Summit-ul NATO de la Varşovia, cu accent pe abordarea unitară pentru întregul flanc estic al Alianţei. În context, el a subliniat progresul înregistrat în consolidarea prezenţei înaintate a NATO pe teritoriul naţional şi în regiunea Mării Negre.
”România sprijină consolidarea rolului Uniunii Europene ca actor global pe scena internaţională de securitate şi rămâne angajată în eforturile de implementare a Strategiei Globale a UE în domeniul securităţii şi apărării”, a spus ministrul.
Discuțiile purtate au abordat și lupta împotriva terorismului, ministrul Ţuţuianu reiterând angajamentul României în sprijinirea eforturilor comunităţii internaţionale pentru securitatea şi stabilitatea Irakului şi a Siriei, precum şi în lupta împotriva organizaţiilor teroriste şi extremiste care activează în aceste state, în mod deosebit DAESH, prin participarea la Coaliţia Internaţională anti-DAESH.