Seminarul „Migraţie şi securitate euro-mediteraneană contemporană”, iniţiat de deputatul Ninel Peia, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a reunit astăzi, la Palatul Parlamentului, parlamentari şi specialişti din toate domeniile de activitate de securitate şi apărare naţională, dar şi societatea civilă specializată pe informaţii.
La eveniment au participat deputaţii Ninel Peia, Mircea Dolha, Mihai Aurelian şi Ovidiu Iane, alături de Ioana Stăncel, reprezentant al Centrului de Studii Internaţionale şi Strategice din România, precum şi fost ambasador al României la Belgrad Ştefan Glăvan.
Obiectivul seminarului a vizat identificarea unui concept strategic suveran naţional pentru noua sitaţie de criză creată odată cu apariţia migranţilor şi criza umanitară din regiunea mediteraneeană. Astfel, discuţiile au fost purtate în marja Adunării Parlamentare a Regiunii Euro-Mediteraneene care va avea loc în luna octombrie, la Bucureşti, sub genericul “Securitatea şi migraţia din regiune”, sub coordonarea deputatului Ninel Peia.
“Acest seminar care dezbate în avans o secţiune ce se va discuta la Adunarea Parlamentară a Regiunii Mediteraneene, pe 8 şi 9 octombrie, la Bucureşti. În ultimele întâlniri din străinătate s-a discutat de peste un an despre problemele migraţiei, în special de cea din ţările magrebiene către Spania şi Italia. S-a pus problema şi despre următoarele migraţii din Orientul Mijlociu către Europa. Dacă în secolul trecut cele mai importante resurse ale unei ţări erau cărbunele, petrolul, aurul, consider că acum cea mai importantă resursă a unei ţări este informaţia. Informaţia are două dimensiuni: clitativă şi cantitativă. Nu trebuie să uităm că ea trebuie valorificată în momentul în care a fost primită, ci nu după un timp ”, a atras atenţia iniţiatorul seminarului, deputatul Ninel Peia.
Acesta a mai adăugat că a fost sesizat de cetăţeni de origine română din străinătate, în legătură cu faptul că patronatele le-au cerut renegocierea salariilor, în caz contrar existânt posibilitatea angajării, în locul lor, a migranţilor sirieni: ”România are nevoie de lobby, de informaţii şi strategii. Sper să dezbatem cauzele şi să găsim şi soluţii”.
“Cred că şi titlul acestui seminar priveşte şi Parlamentul şi în mod clar Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, pentru că avem în vedere şi astfel de aspecte. Cred că aceste lucrări ale seminarului sunt necesare şi vor culmina şi cu alte acţiuni ”, a subliniat deputatul Mircea Dolha.
La rândul său, Ioana Stăncel a declarat că “în grupurile acestea de migranţi nu putem şti cu certitudine statutul lor şi calitatea de combataţi sau non-combatanţi în acele confruntări, ceea ce creează unele dificultăţi în gestionarea persoanelor. Acest element ar trebui să facă parte din elementele de analiză când se verifică fiecare persoană. Unul din elementele de recomandare ca urmare a acestui seminar este ca în forma de relaţii publice a instituţiilor să se poată creşte transparentizarea prin arătarea rezultatelor concrete. “