Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a co-prezidat Conferința Internațională privind Securitatea Nucleară ICONS 2020, desfășurată la Viena, sub egida Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). Conferința reprezintă un eveniment foarte important în domeniul securității nucleare, care este organizat odată la patru ani.
Ministrul Bogdan Aurescu a deschis lucrările segmentului ministerial al conferinței alături de directorul general al AIEA Rafael Grossi și de co-președintele din partea Republicii Panama, vice-ministrul afacerilor externe, Federico Alfaro Boyd.
În intervenția sa, șeful diplomației române a trecut în revistă demersurile din ultimul an dedicate Conferinței și a punctat rolul României în negocierea Declarației Ministeriale, alături de co-președinte și de secretariatul AIEA, aceasta fiind adoptată prin consens cu prilejul segmentului ministerial al Conferinței (https://www.iaea.org/sites/default/files/20/02/cn-278-ministerial-declaration.pdf).
“Declarația Ministerială adoptată în cadrul ICONS 2020, prin consens, este rezultatul unui proces aprofundat, care a început la reuniunea Consiliului Guvernatorilor AIEA din martie 2019. Avem înaintea noastră un document concis, orientat spre viitor, ce reflectă voința noastră politică și adaugă valoare procesului de consolidare a securității nucleare la nivel global”, a declarat ministrul Aurescu în cadrul intervenției naționale la Conferința Internațională privind Securitatea Nucleară.
Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat realizările României în domeniul securității nucleare și cooperarea cu AIEA, derulată de autoritatea națională de reglementare, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) și de Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) de la București.
Șeful diplomației române a menționat desemnarea de către AIEA a Institutului de Cercetări Nucleare de la Pitești ca Centru Internațional de Excelență bazat pe Reactoare de Cercetare (ICERR), pentru o perioadă de cinci ani, evidențiind încă o dată angajamentul României față de misiunea și valorile AIEA.
Totodată, ministrul a subliniat expertiza acumulată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” în domeniul dezafectării reactoarelor de cercetare, organizării de cursuri de pregătire pentru reprezentanți ai autorităților cu responsabilități în domeniul nuclear și criminalisticii nucleare.
În contextul participării la conferință, ministrul Bogdan Aurescu s-a întâlnit și cu funcționarii români care activează în cadrul instituțiilor internaționale care au sediul la Viena. De asemenea, a avut întâlniri cu directorul general AIEA și cu secretarul energiei al SUA.