Site icon TIMP ROMÂNESC

Despre reconstrucția Ucrainei, la Londra

Ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, a participat, în zilele de 20 și 21 iunie 2023, la Londra, la Conferința privind reconstrucția Ucrainei, eveniment care a reunit participanți de nivel înalt din aproximativ 60 de state și 30 de organizații internaționale, precum și reprezentanți ai sectorului privat, mediului academic și societății civile.

Dezbaterile au vizat acțiunile concrete care vor contribui la reconstrucția Ucrainei, cu accent pe implicarea sectorului privat, și reformele necesare pentru facilitarea investițiilor și susținerea procesului de integrare în UE.

În intervenția națională la Conferință, ministrul Luminița Odobescu a reiterat condamnarea fermă a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv a atacurilor intensificate asupra infrastructurii civile. Totodată, a subliniat legătura dintre reconstrucția Ucrainei și procesul de aderare la Uniunea Europeană și a menționat importanța dezvoltării conectivității fizice a Ucrainei cu Uniunea Europeană și statele membre învecinate, punând accent pe necesitatea unei abordări regionale, care să ia în considerare și rolul esențial al Republicii Moldova în acest sens.

Ministrul Odobescu a accentuat rolul României ca platformă logistică de aprovizionare și industrială pentru eforturile de reconstrucție ale Ucrainei. Ca țară  ce dispune de cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, România a adoptat măsuri concrete pentru întărirea conectivității transfrontaliere. De asemenea, a evidențiat cooperarea strânsă pe această temă în cadrul formatului trilateral România-Republica Moldova-Ucraina.

În contextul participării la Conferință, ministrul Luminița Odobescu a avut o întrevedere cu omologul ucrainean Dmytro Kuleba, cu care a discutat despre progresele înregistrate pe diverse teme de cooperare și despre respectarea drepturilor persoanelor aparținând comunității române din Ucraina. Ministrul român a subliniat efortul cuprinzător al țării noastre în sprijinul Ucrainei și poporului ucrainean, victime ale agresiunii ruse. A punctat evoluțiile înregistrate în privința îmbunătățirii conectivității și a îndemnat la o coordonare strânsă pentru promovarea proiectelor bilaterale din sfera energiei, transporturilor și conectivității digitale.

Ministrul Luminița Odobescu a ridicat problema respectării integrale a drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina și a punctat importanța angajării celor două state într-un dialog susținut pe acest subiect. A exprimat așteptarea părții române pentru o decizie cât mai grabnică a Ucrainei legată de recunoașterea inexistenței așa-zisei ”limbi moldovenești”.

Ministrul român al afacerilor externe a avut, distinct, o scurtă întrevedere cu ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galushchenko, căruia i-a reconfirmat interesul României pentru dezvoltarea conexiunilor energetice cu Ucraina, în vederea consolidării securității energetice a ambelor state și a regiunii în ansamblu, evocând utilitatea formatului trilateral de cooperare dezvoltat împreună cu Republica Moldova.

Evenimentul de la Londra este al cincilea din seria conferințelor internaționale pe tema reconstrucției și procesului de reforme din Ucraina. Reuniunea precedentă a avut loc la Lugano (Elveția) în iulie 2022.

În cadrul Conferinței a fost lansat Ukraine Business Compact, adresat mediului privat, care stabilește o serie de principii și angajamente voluntare care să ghideze reconstrucția Ucrainei, în conformitate cu standardele internaționale și obiectivul de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, la Conferința de la Londra, Grupul G7+ a prezentat o declarație prin care își anunță angajamentul de a dezvolta un nou Parteneriat pentru Energie Curată pentru Ucraina. Declarația se concentrează pe consolidarea, modernizarea și reconstrucția sistemului energetic al Ucrainei, având în vedere obiectivele de neutralitate climatică și de securitate energetică, inclusiv prin dezvoltarea conexiunilor energetice cu Uniunea Europeană.

Exit mobile version