Site icon TIMP ROMÂNESC

Despre situaţia românilor din Ucraina în Camera Deputaților

Anatol Popescu: ”Este vital să râmânem în zona culturală neaoşă românească!”

 Situaţia comunităţii româneşti din Ucraina a fost readusă în actualitate, astăzi, într-o conferinţă de presă iniţiată de deputatul Bogdan Diaconu, la care au participat reprezentanţi ai comunităţii româneşti.   În cadrul conferinţei au fost expuse principalele probleme pe care comunitatea românească din Ucraina le întâmpină în prezervarea identităţii culturale: „Avem în jurul graniţelor noastre comunități de români care nu din dorinţa lor sunt în situaţia de a trăi în afara graniţelor României, ci din cauza unor nedreptăţi istorice. Avem comunităţi româneşti care duc un adevărat război pentru menţinerea identităţii, a valorilor româneşti şi pentru menţinerea în circulaţie a limbii române în interiorul lor”, a subliniat deputatul Bogdan Diaconu.

         La rândul său, Vasile Tărâţeanu, preşedinte al Senatului Uniunii Regionale a Comunităţii Româneşti din Ucraina, a precizat că “s-au făcut nişte demersuri frumoase pentru tinerii noştri. Mă refer la proiectul ARC, care ar trebui continuat pentru că este vorba despre diverse tabere de creaţie şi de odihnă în ţară. Este vorba şi despre ajutoarele pe care le-am primit din ţară şi prin intermediul Institutului Cultural Român şi prin interpediul Departamentului pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (…) Cerem sprijin politic, moral şi spiritual pentru a vedea că aici avem o mama bună şi grijulie faţă de noi. Acum, numai în 20 de ani, numărul de şcoli româneşti în Ucraina s-a redus de la 90 la 77. În fiecare an se mai deschide câte o clasă ucraineană în şcolile noastre. Principalii piloni ai identităţii noastre sunt şcoala şi biserica. Dacă aceştia dispar, atunci cum ne vom mai putea păstra limba română? ”.

              În acelasi context, preşedintele Asociaţiei Basarabia din regiunea Odessa, Anatol Popescu, a adus în atenţie faptul că pentru comunitatea românească “este vital să râmânem în zona culturală istorică neaoşă românească (…) Am trimis o serie de cereri, scrisori deschise, cu privire la o strategie a statului român în ceea ce priveşte comunitatea românească basarabeană, mai ales pe parcursul ultimului an”.

              “Am fost alături de românii din sudul Basarabiei cu ocazii importante ale istoriei noastre, în zile importante şi cred că nu este suficient. Aceste proiecte trebuie să fie permanente şi mi-aş dori foarte mult să beneficiem de resurse financiare şi umane considerabile pentru a face ceea ce trebuie făcut pentru aceşti români. Ceea ce s-a făcut până acum s-a făcut cu eforturi minime. Cred că trebuie făcut un centru cultural românesc pentru românii din Ucraina –  fie ONG, fie sprijinit ca instituţie a Statului român. Ar mai putea fi un muzeu, o bibliotecă românească, o redaţie de ziar sau radio. Sunt lucruri care trebuie făcute. Singurul ansamblu românesc din această zonă, ansamblul ”Dor Basarabean”, poartă cu mândrie tricolorul la brâu şi trebuie  să vină la festivalurile de profil din România”, a conchis Adriana Gaie.

 

 

Exit mobile version