Acasă Alte comunitati Despre universalitatea eminesciană, la Beijing

Despre universalitatea eminesciană, la Beijing

ICR Beijing a organizat, zilele trecute, o serie de evenimente sub genericul „Dragoste neprețuită pentru cultura română: Universalitatea eminesciană”, cu participarea extraordinară a renumiților artiști Emil Boroghină și Constanța Abălașei Donosă.Este vorba despre vernisajul expoziției de pictură „Avem nevoie de Eminescu” de Constanța Abălașei Donosă și recitalul de poezii „Recitindu-l pe Eminescu…La steaua care a răsărit”, susținut de maestrul Emil Boroghină.

Evenimentul a fost deschis de Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing, care a prezentat cultura română în discursul său intitulat „Cultura română, o cultură nepieritoare”, iar artista Constanța Abălașei Donosă a ținut un discurs emoționat în cinstea marelui poet „Eminescu și universul poeziei sale”.

Dezbaterea „Viața și opera lui Mihai Eminescu” a fost organizată tot la sediul ICR Beijing, în cadrul căreia au fost discutate teme eminesciene, s-au recitat poezii ale marelui poet național. O surpriză plăcută și emoționantă a constituit prezența domnilor Ding Chao, profesor doctor în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine Est Europene – Universitatea de Limbi Străine din Beijing, secția limba română și a domnului profesor Xu Wende, traducător al poeziilor lui Mihai Eminescu în limba chineză, care a pregătit cu această ocazie un discurs remarcabil despre personalitatea și viața lui Mihai Eminescu.

Seria de evenimente a continuat cu expoziția de pictură „Avem nevoie de Eminescu” și recitalul de poezii „Recitindu-l pe Eminescu…La steaua care a răsărit” însoțit de slide-uri cu traducerea în limba chineză a versurilor. Evenimentul a fost prezentat de Wang Tieshan, fost consul în România și actual președinte al Asociației de Prietenie China-România și de Constantin Lupeanu, director ICR Beijing, în cadrul căruia au luat cuvântul Liu Yuening, vicepreședintele „Asociației Chinezilor cu Studii în Europa și America”, Zhang Mingjie, secretarul general adjunct al asociației.

Universalitatea eminesciană în înima Chinei 2La evenimente au participat diplomați români și chinezi, membrii ai „Asociației Chinezilor cu Studii în Europa și America”, ai „Asociației de prietenie China-România”, profesori din cadrul Universității de Limbi Străine din Beijing, profesori din cadrul Facultății de Tetaru din Beijing, românologi și traducători ai operei lui Mihai Eminescu, jurnaliști și personalități chineze, studenți români aflați la studii la Beijing, rezidenți români la Beijing, prieteni ai ICR Beijing.